Mt 19, 16-26
Primi creștini au văzut deșertul ca pe un loc în care poți învăța să te renegi pe tine și să îl iubești pe Dumnezeu mai presus de toate. Cristos însuși s-a dus în deșert pentru a se ruga și posti. Sfântul de astăzi, mai este numit și Anton al deșertului fiindcă, după cum ne vom ruga și în rugăciunea zilei, l-a slujit pe Dumnezeu printr-un mod de viață minunată în deșert.
Anton s-a născut dintr-o familie de părinți înstăriți în partea de sus a Egiptului prin anul 251. După moartea lor a moștenit întreaga avere a familiei. Participând la sfânta Liturghie într-o zi, a auzit cuvintele Evangheliei¸ Dacă dorești să fii desăvârșit, mergi, vinde tot ce ai și dă săracilor. Abia apoi vei avea o comoară în ceruri. Anton le-a spus discipolilor săi, câțiva ani mai târziu, că a fost ca și cum Cristos a rostit acele cuvinte expres pentru el.
Anton a renunțat la o parte din averea familiei în favoarea celor din jurul lui, apoi a vândut ceea ce a rămas, iar bani primiți i-a donat săracilor, și-a pus sora într-un grup de fecioare creștine care să o educe, și a devenit un discipol al unui eremit din deșert, dedicându-se el însuși lui Dumnezeu. Prima perioadă petrecută în deșert a fost de 13 ani de zile. Chiar dacă a căutat singurătatea cu Dumnezeu în deșert, un grup de eremiți tot s-au adunat în jurul lui, și a devenit părintele lor spiritual, sau abate, astfel începând viața monahală.
Cu această sărbătoare a sfântului Anton abate, ni se amintește de invitația de a îmbrățișa evanghelia cu o totală angajare dar ca să fie umplută și cu o profundă bucurie. Inspirați de harul de a-l urma pe Cristos cu o inimă pură și liberă, Anton a renunțat la toate bunurile sale pentru cei săraci, și a învins slăbiciunea trupului cu puterea spiritului, a trăit într-o profundă comuniune cu Dumnezeu într-o solitudine austeră a deșertului.