Mc 1,40-45
În ziua de astăzi, o foame mult mai mare decât foamea fizică afectează lumea, foamea spirituală. Această foame însă este una mult mai greu de satisfăcut decât cea fizică. Sfântul Thomas More, era Cancelarul Angliei. El mergea zi de zi la sfânta Liturghie. La un moment dat a fost întrebat de ce își petrece atâta timp cu sfânta Liturghie. Răspunsul său a fost, Locul meu de muncă are multe ispite. Am nevoie de putere pentru a rămâne credincios datoriei mele sacre. Isus a spus că doar el e cel care poate satisface foamea spirituală. Puterea mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu ne poate satisface numi dacă recunoaștem propria foame, propriile limite, propriile păcate și eșecuri din viața noastră.
O altă formă mult mai gravă decât foamea e aceea de a nu-ți fie foame. Această stare e provocată de inerția spirituală. Oameni care simt că nu mai au nimic altceva de învățat de la Cuvântul lui Dumnezeu sunt afectați de inerție spirituală. Aceasta este ariditate spirituală, adică propria incapacitate de a aduce roade ale credinței din cauza orbirii noastre de a-l vedea pe Cristos intrând în viețile noastre prin oameni și evenimente. Înseamnă a fi afectat cu leprozitate spirituală fără a fi conștienți măcar de ea.
Textul evangheliei de astăzi scoate în evidență una din caracteristicile principale ale lui Isus, adică grija față de oameni. Isus este plin de compasiune și sensibil la nevoile apostolilor săi dar mai ales ale oamenilor. Însă el are grijă de adevăratele lor nevoii și nu de cele imaginate.
Ceea ce va trebui noi să facem e să ne întrebăm, care sunt adevăratele nevoii ale oamenilor pe care îi slujim? Dacă evanghelia este vestea cea bună, cum ar trebui să fie predicată ca să devină cu adevărat o veste bună?
