Mc 2,13-17
Am dat zilele acestea de o anecdotă destul de interesantă în care se spune că după ce Isus a înviat din morți, s-a dus să se întâlnească cu îngeri săi care l-au întrebat pe cine are în plan să rămână pe pământ în locului pentru a-i continua munca. Doar un mic grup de bărbați și femei care mă iubesc, a răspuns Isus. Îngeri îngrijorați l-au întrebat, Asta e tot? Dar dacă acest mic grup eșuează? Isus a răspuns că Nu am alt plan….
În textul evangheliei de astăzi îl vom auzi pe Isus spunându-i lui Matei, Urmează-mă! Acestea sunt exact aceleași cuvinte pe care Cristos le-a folosit pentru a-și chema toți discipoli, și nu numai, și pe noi toți. Isus contează pe noi, pe iubirea noastră, pe angajamentul nostru față de el.
Nevrednici cum suntem, va trebui să nu îndepărtăm chemarea sa de la noi sau să întârziem cu răspunsul nostru. În opera sa nimeni nu este dispensabil, de asemenea, nimeni nu este ne-important. Cu toți suntem invitați și chemați. Cu toți suntem invitați să stăm.
Însă dacă simți că Dumnezeu nu se poate folosi de tine, va trebui să îți amintești că Noe a fost bețiv, Iacob era un mincinos, Leah era urât, Abraham era prea bătrân, Isaac era un visător, Iosif a fost abuzat, Ghedeon era fricos, Ilie era sinucigaș, Iob era falit, Ieremia era plângăcios, discipoli au adormit în timpul rugăciunii, Petru și-a renegat stăpânul, Lazăr era mort.
Isus cheamă oameni obișnuiți, aparent nefolositori și nepotriviți pentru a fi discipoli săi. Petru însuși a spus totul când i-a spus lui Isus, Îndepărtează-te de la mine Doamne, pentru că sunt un om păcătos. Această afirmație cuprinde realitatea unei persoane care este chemat. Ucenicia nu ține de vrednicie, ci de disponibilitatea de a te lăsa folosit de Dumnezeu pentru misiunea sa.
