Rugăciunea credincioșilor – Duminica a 3-a de peste an (A)

Fiecare dar primit de la Domnul, devine pentru creștin o angajare si un dar ce trebuie oferit fraților. Prin lauda noastră, să-i mulțumim Domnului si să cerem timpul convertirii si al reînnoirii în misiunea noastră. Să spunem împreună

R: Reînnoiește-ne, Doamne!

  • Pentru sfântul părinte papa, ca să conducă credincioși și întreaga lume la urmarea înțeleaptă a lui Cristos, pentru ca astfel să putem ieși din momentele noastre tulbure. R.
  • Pentru lideri civili, ca ei să nu promoveze agenda lor seculară ce ne privează de marea noastră moștenire de credință, care încă este adevărata bogăție pentru poporul nostru, mai ales pentru cei tineri. R.
  • Pentru noi înșine, ca în casele și comunitățile noastre și noi să stăm alături de Cristos și Biserica sa, pentru ca astfel să ieșim pentru a-l întâlni când va veni în slavă. R.
  • Pentru tineri noștri, ca ei să nu se lase prinși în căile lumii pentru ca astfel să neglijeze valorile vieții și a mântuirii sufletelor lor. R.
  • Pentru cei bolnavi și nevoiași din societatea noastră, ca și ei să găsească confort în Domnul. Să nu eșuăm niciodată în ai trata cu iubire, grijă și cu răbdarea blândă a lui Cristos. R.
  • Pentru cei răposați, ca cei care au rămas fideli lui Cristos în această viață, să fie primiți cât mai repede în plinătatea gloriei cerului. R.

Binecuvântat ești tu, Doamne, Tatăl nostru, pentru că ai dăruit prin Fiul tău lumina lumii si ne chemi să trăim ca fii ai luminii. El transformă pentru noi pâinea si vinul în trupul si sângele lui. Ajută-ne să ne lăsăm transformați de cuvântul său. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}