Mt 6,1-6.16-18
An de an biserica ne cheamă la convertire în timpul celor 40 de zile ale Postului Mare. Poarta prin care se intră în acest timp măreț este tocmai ziua de astăzi, Miercurea Cenușii, moment în care oameni vin la Biserică pentru a primi cenușă pe capurile lor, sau pe frunțile lor, ca semn al ființei lor pregătite să admită că au nevoie de convertire, iertare pentru păcatele lor și conștientizarea faptului că numai cu ajutorul lui Dumnezeu, se pot întoarce la Dumnezeu, pentru a-și schimba viața.
Însă, ajutorul și scopul Postului Mare nu constă doar în această întoarcere de la căile noastre și de la comportamentul nostru rău ci și de a ne întoarce spre Dumnezeu. Adevăratul ei scop este acela de a duce persoana spre o reînnoită experiență a lui Dumnezeu, de a ne deschide, pe noi înșine, prezenței sale infinite în propria noastră viață, de a-l vedea pe Dumnezeu față în față, după cum ne spune și Biblia. Încă din timpuri străvechi, Biserica a oferit credincioșilor trei mijloace principale, prin care ei să atingă țelul acestui timp măreț al postului, adică prin rugăciune, caritate și post.
Aceste trei mijloace au fost întotdeauna privite de către sfinți și de către înțelepți tuturor religiilor ca ocazii, nu doar de a ne face pe noi înșine gata, de a crea atenție sporită ori de a ne ascuți simțurile pentru o întâlnire cu Dumnezeu, astfel încât să nu ratăm ora în care Dumnezeu se va întâlni cu noi.
În Vechiul Testament, postul e practicat ca o pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu, pentru convorbirea cu Dumnezeu. În cartea Exodului putem citi, Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat pâine şi n-a băut apă. Şi a scris pe table cuvintele alianţei, cele zece cuvinte.
Acesta este fundalul istoriei lui Isus, care a postit timp de 40 de zile și 40 de nopți în deșert. Isus stând pe o piatră pentru a putea aduce noua alianță, pregătindu-se pentru acest moment asemenea lui Moise. El a trăit timp de 40 de zile față în față cu Tatăl, întâlnindu-se cu dușmanul pe care avea să îl cucerească, dacă noua alianță cu Dumnezeu avea să devină realitate, și cu toți știm și vedem, și suntem martori acestui fapt măreț că a devenit.
Însă imediat după aceea, postul a fost asociat cu perioada care ar trebui să fii trist pentru a-l mișca pe Dumnezeu spre milostivire și compasiune. Mai târziu a devenit strâns legată de atitdinea pioasă înaintea lui Dumnezeu.
Isus nu a avut cum să își lase discipoli să adopte acest semn al tristeții pentru a se putea face pe ei înșiși acceptați de Dumnezeu. Sosirea Împărăției lui Dumnezeu nu avea nimic de a face cu tristețea și jalea, ci trebuie experimentată ca un timp de bucurie, de veselie. Dacă discipoli săi aveau vreodată să fie nevoiți să postească, aceasta trebuia să îi ducă la prezența îmbucurătoare a Domnului.
Părinți Bisericii au fost și ei profund preocupați de faptul că postul va fi aici pe pământ. Postul era un mijloc de obținere a țelului. Și era valid numai dacă, ducea persoana spre prezența lui Dumnezeu pentru a te vedea pe tine însuți ca si cum ai fi în prezența lui Dumnezeu. Apoi pentru a duce persoana spre unirea cu ceilalți frați și surori, spre iubirea fraternă. Și în ultimul rând, dacă duce persoana spre unirea cu Dumnezeu.
Două mari personalități care au luat acest subiect și lau dezbătut lung în predicile lor au fost sfântul Augustin și marele sfânt Leon cel Mare.
Pentru sfântul Augustin, principala activitate în Postul Mare era văzută ca un timp de reînnoire pentru practica rugăciunii. Postul și faptele de caritate sunt văzute ca fiind complete în slujba rugăciunii. După cum spune chiar el, prin fapte de caritate și post adăugăm aripi de fervoare rugăciunilor noastre, astfel încât ele să se miște mai repede și să ajungă la Dumnezeu.
Leon cel Mare, în cele doisprezece predici asupra Postului Mare, s-a concentrat mai mult asupra iubirii fraterne ce oferă expresii concrete în faptele de caritate dar mai ales în iertarea ofenselor făcute de alți nouă. După cum spune și el, Cele două aripi prin care rugăciunea noastră se urcă spre Dumnezeu, sunt iertarea ofenselor și ajutorul dat celor nevoiași.
Iar celor care doresc cu adevărat să postească sfântul Leon cel Mare le spune, postul nostru nu constă doar în simpla abstinență de la mâncare, de fapt, nu e nici un profit în a-ți feri trupul de hrană decât dacă limba se abține de la certuri.
Adevăratul scop al Postului nu e postul, rugăciunea sau chiar faptele de caritate, ele sunt doar mijloace de obținere a scopului. Adevăratul scop al Postului Mare este acela de a intra în prezența lui Dumnezeu, de a descoperi din nou adevărul principal al Noului Testament. În primul rând, că Dumnezeu mereu ne iubește în mod necondiționat exact așa cum suntem. În al doilea rând, că Dumnezeu ne iartă, indiferent de modul în care am greșit. Și în al treilea rând, Dumnezeu e mereu e cu noi, el niciodată nu ne-a părăsit.
Postul Mare înseamnă să ne lăsăm pe noi înșine să fim reasigurați de aceste adevăruri principale. Sau altfel spus, Postul mare ar trebui să ne ajute să nu ratăm momentul în care Dumnezeu dorește să se întâlnească cu noi. Amin
