Lc 16,19-31
În parabola din textul evangheliei de astăzi, vom vedea cum Isus se adresează fariseilor, prin a le relata de modul în care bogatul l-a ignorat, fără pic de inimă, pe săracul Lazăr. Probabil e faptul că el credea că, cu toate bogățiile lui, avea tot ce îi trebuia în viață. Că era complet. Că nu avea nevoie de nimic de la sărac. Săracul era cel care avea nevoie de ajutorul lui. Însă, într-un final, parabola ne învață că autonomia bogatului și indiferența l-au ținut departe de la descoperirea adevăratei sale situații în ochi lui Dumnezeu. Datorită mândriei sale și a lipsei sale de compasiune, el nu avea cum să perceapă bogățiile spirituale ascunse în inima lui Lazăr, a cărui viață era plină de lipsuri. Orbit de sclipirea bogăției, bogatul nu reușea să vadă sărăcia inimii și a sufletului său. Dacă el l-ar fi primit pe Lazăr în viața sa ar fi învățat de la el înțelepciunea de care avea nevoie, și ar fi descoperit comorile ce nu puteau fi distruse sau furate și care duceau la strălucirea veșnică din împărăția cerească.
Umila conștientizare a sărăciei și a nevoilor noastre ne conduc la relaționarea cu săraci într-un mod diferit. Nu îi mai vedem ca pe niște recipiente ale darurilor noastre generoase, ci ca furnizori ai înțelepciunii și ca multe alte daruri care ne lipsesc. Vom ajunge să nu mai susținem că le oferim o viață mai bună, fiindcă, adevărul e că, când împărtășim viața cu ei, la un nivel mai profund, ajungem să realizăm că ei ne-au făcut pe noi persoane mai bune, ucenici mai buni ai lui Isus. Fără ei, cu siguranță ar fi mult mai greu pentru noi să înțelegem și să îl urmăm pe Isus care e proclamat în evanghelii.
