Lc 4,24-30
Când Isus s-a întors în locul lui natal, oameni din Nazaret au presupus că din moment ce ei sunt compatrioți lui, au dreptul la puterile sale miraculoase. Persoanele bolnave din satul său natal ar fi trebuit să fie vindecați primi, înaintea tuturor celorlalți. Isus sugerează că el trebuie să înfăptuiască miracole tuturor. Ca exemplu citează doi faimoși profeți, pe Ilie, care a hrănit o văduvă din Sarepta, din teritoriu păgân al Sidonului, pe când în Israel era o foame teribilă, și pe Elizeu, care l-a curățat pe Naaman Sirianul, de leprozitate lui, cu toate că acesta era un străin și prin urmare un dușman.
Experiența sa de respingere din partea propriului său popor este un prefigurare a destinului său final din Ierusalim. După cum respingerea de la Nazaret îl propulsează pe Isus în călătoria lui misionară tot la fel va fi și cu respingerea mesajului creștin din partea iudeilor, care va duce la proclamarea evangheliei la toate popoarele. Dacă consăteni lui Isus au înțeles rolul profetic al lui Ilie și al lui Elizeu, tot la fel ar fi trebuit să înțeleagă și semnificația proclamării lui Isus, că mântuirea pe care Dumnezeu o oferă trece dincolo de granițele credinței și culturii iudaice. Mântuirea cuprinde toate popoarele.
Așa că întrebarea e, experiența respingerii din munca și slujirea noastră apostolică ne tentează să renunțăm? Găsim noi putere și curaj în viața și slujirea lui Isus?
