In 10,31-42
John McKenzie în comentariul său a spus că în timpurile biblice, Palestina a fost una dintre cele aride zone din lume. Prin urmare, bănuim că execuția cu pietre a fost practicată fiindcă era cea mai convenabilă din moment ce găseai pietre peste tot.
Blasfemia era una dintre celelalte crime ce se pedepseau prin omorârea cu pietre. Isus era acuzat de blasfemie pentru că a susținut că este Fiul lui Dumnezeu. Legea lui Moise aplica pedeapsa cu moartea pentru o astfel de crimă, Cel care bleasfămă numele Domnului să fie omorât, toată comunitatea să arunce cu pietre în el (Lev, 24,16). Mulțimea era furioasă pe susținerile blasfemiitoare ale lui Isus așa că începuseră să ia pietre pentru a le arunca în el.
O piatră este o bucată de stâncă făcută dintre material mineral solid. Interesant de notat e faptul că în momentul în care o persoană e furioasă poate deveni la fel de împietrit și de neiertător ca o piatră. Când ajunge la limită o persoană poate deveni foarte irațională, împietrită și poate cădea în ispita multor agresiuni. De exemplu, moartea tragică și lipsită de sens a unui pasager din urma unei altercații în trafic. Oameni ajungă să facă lucruri urâte la mânie, lucruri care mai târziu vor ajunge să le regrete și să plătească scump pentru ele. Nu le pasă deloc de versiunea ta a ceea ce s-a întâmplat. Ci perspectivele lor lipsite de raționament, emotive sunt cele care contează. De aceea e inutil să căutăm dialogul cu cineva care e împietrit de ură și de mânie.
Isus s-a aflat într-o situație asemănătoare, și nu doar odată, ci de mai multe ori. Pentru mulțime nici o explicație nu mai conta. Erau furioși pe ceea ce ei credeau că era împotriva legii și a tradițiilor. Tot ceea ce mai aveau în mine era sângele și blasfeiimtorul. Din fericire, Isus a reușit să se ocupe de situație cu multă îndemânare. Când a realizat că nici un argument nu mai putea schimba situația, a plecat din mijlocul lor lăsându-i să se liniștească.
