Is 50,4-7
Fil 2,6-11
Mt 26,14-27,66
Un preot și-a povestit la un moment dat o experiență proprie în care un părinte de familie a venit la el și i-a spus, Părinte, cred că mă vei căuta în timpul acestei Săptămâni Sfinte. Doresc să îți spun că familia mea și cu mine ne vom petrece săptămâna sfântă la o pensiune de la mare. Acesta e singurul moment din an pe care îl putem petrece împreună. Acesta nu doar că vorbea serios ci mai ales era sincer.
Preotul i-a răspuns cu o voce blândă. Înțeleg că copii tăi sunt entuziasmați. Probabil, că m-aș fi alăturat și eu dacă nu eram preot, chiar și în timpul săptămânii sfinte. Dar dacă stai să te gândești puțin, chiar e cel mai corect lucru pe care îl poți face? Într-un moment în care comemorăm suferințele și oferirea vieții Mântuitorului pe cruce pentru binele nostru, să îl apreciem prin a ne bucura de nisip, de soare și de plajă?
Astăzi este Duminica Floriilor sau Duminica Patimii Domnului. Această zi este începutul celei mai speciale săptămâni din an, Săptămâna Sfântă sau Paștele. A momentului în care Dumnezeu ne-a mântuit cu un preț enorm de mare. El l-a trimis pe singurul său Fiu ca să sufere și să moară pentru a ne mântui. Prin urmare, Săptămâna Sfântă înseamnă că în aceste zile atât de semnificative mântuirea a fost realizată.
Astăzi Cristos ne oferă atât de multe daruri minunate iar Biserica ne încurajează să alegem aceste daruri speciale pentru această Săptămână Sfântă. Însă ce vom alege? Care sunt aceste daruri? Un preot pe nume Eugen A. Thalman, într-una din omiliile sale, a enumerat aceste patru daruri și multe altele, pe care ni le dă Isus. Acestea sunt următoarele:
Primul e darul de a fi iubit. Cu toți știm că lui Isus nu doar că îi place de noi ci ne și iubește atât de mult încât a suferit moartea pe cruce. El le va spune discipolilor săi în timpul ultimei sale cine, Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei (In 15, 13-14). Iar asta fiindcă iubirea se uită pe sine. Adevărata iubire nu cunoaște nici un pericol. Adevărata iubire nu ține socoteala. Biblia ne spune, Apele mari nu pot să stingă iubirea nici râurile s-o spele. Însă de cele mai multe ori am putea uita această iubire a Domnului pe parcursul anului. O luăm de-a gata. Cât de mulți dintre noi s-au trezit în această dimineață. Sunt sigur că cu toți, ceea ce e un semn al faptului că noi suntem iubiți de Dumnezeu. Acesta e un miracol. Iar asta fiindcă, conform cercetărilor făcute, zi de zi mor în jur de 250 000 de oameni. Oameni care ieri erau vii iar acum sunt morți. Asta nu înseamnă că Dumnezeu a încetat să îi mai iubească pe cei care au murit ci înseamnă că El ne dă o misiune pe care trebuie să o ducem la îndeplinire, motiv pentru care ne permite zi de zi să rămânem în viață.
Al doilea dar este ascultarea. Conform unei persoane, există trei tipuri de creștini care răspund la chemarea ascultării. El a comparat acești creștini cu trei tipuri de bărci. Prima sunt creștini simpli sau acei creștini care trebuie împinși oriunde se duc. Care ascultă fiindcă trebuie să asculte, doar din obligație. Al doilea tip sunt creștini cu pânze sau cei care mereu se lasă purtați de vânt. Ei ascultă fiindcă le place și fiindcă au parte de diverse favoruri de pe urma acestei ascultări. Al treilea tip sunt creștini cu motor sau cei care se gândesc unde doresc să meargă în ciuda vântului sau a ceea ce e în jurul lor. Ei ascultă din voință și cu bucurie, atât atunci când trebuie dar mai ales atunci când nu trebuie. Pentru ei ascultarea e o expresie exterioară a iubirii și a recunoștinței lor față de Dumnezeu. Iar acest mister pascal al pătimirii, morții și învierii Domnului răstignit ne dă pacea și puterea de a asculta de Dumnezeu. Astfel vă invit să reflectăm supra acestor cuvinte scrise de Thomas a Kempis, Ascultarea imediată e singurul tip de ascultare care există; ascultarea întârziată este neascultare. Oricine dorește să se sustragă ascultării, se sustrage de la har.
Al treilea dar este prietenia. Cel mai probabil e faptul că suntem singuri fiindcă suntem văduvi. Că copii au deja propriile lor familii și rareori ne mai vizitează. Că nu avem prieteni apropiați și nimeni cu cine să mai vorbim. Că telefonul sună atât de rar. Că nu avem vizitatori, că nu avem sănătatea necesară și multe altele. Dar mai ales, că ne plângem asemenea lui Isus pe cruce, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce mai părăsit? (Mc 15,34). Însă Isus îi promite tâlharului de pe crucea de lângă el că, Astăzi vei fi cu mine în paradis. Apoi, înainte de a se urca la ceruri, în cadrul ultimei sale apariții apostolilor, Isus le-a promis, atât lor cât mai ales nouă tuturor că, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt 28,20).
Al patrulea dar este inima iertătoare. Sunt sigur că mulți dintre noi poartă în inimă bagaje enorm de grele din cauza unei ranchiuni împotriva cuiva care a greșit împotriva noastră, motiv și pentru care nu reușim să iertăm acea persoană. În timpul acestei săptămâni sfinte va trebui să ne reamintim de suferințele lui Isus. El a suferit fiindcă dorește să ne ierte de păcate, și de modul în care el dorește ca noi să împărtășim această iertare cu frați și surorile noastre. Să ne rugăm lui astăzi spunând, Tată, iartă-i căci nu știu ce fac (Lc 23,24). Isus ne înzestrează pe toți astăzi cu darului inimii iertătoare.
Care e răspunsul nostru la aceste daruri pe care Isus ni le-a dat? Primul răspuns e acela că vom încerca să participăm la toate liturgiile săptămânii sfinte și pascale, de acasă sau de unde ne-om afla. Iar asta fiindcă doar prin reamintirea acestor evenimente vom putea să reflectăm și mai mult asupra vieților noastre ca și creștini.
Al doilea e că vom încerca să facem din aceste șapte zile ale Săptămânii Sfinte o perioadă de reflecție profundă. De exemplu, seara după cină, în timpul acestei săptămâni sfinte, singuri sau cu familia noastră, să luăm un verset Biblic pe care să îl citim rar după care să încercăm să reflectăm asupra mesajului lui Cristos. Să ne gândim tot mai mult asupra lucrurilor care s-au petrecut și care continuă să se petreacă în timpul celei mai sfinte săptămâni dintre toate. În timpul acestor șapte zile să rostim tot mai des numele acestor daruri pe care Mântuitorul dorește ca toți să le avem.
Să privim puțin la următoarea anecdotă. Un măgar sa trezit, cu mintea încă savurând amurgul uneia dintre cele mai frumoase zile din viața sa. Niciodată nu mai simțise o atât de mare plăcere și mândrie.
A mers în oraș și a găsit un grup de oameni la o fântână. Mă voi arăta lor, se gândea el. Însă ei nu l-au observat. Cu toți s-au dus au tras apă dar lui nu i-au acordat nici o atenție. Aruncă-ți hainele pe jos, a spus el. Nu știi cine sunt? Ei doar au privit la el plini de amuzament. Cineva ba chiar ia dat o palmă pe spate și i-a zis să se miște. Păgâni mizerabili! A murmurat măgarul pentru el însuși. Mă voi duce la piață unde sunt oameni buni. Ei își vor aminti de mine.
Însă și acolo s-a întâmplat exact același lucru. Nimeni nu i-a acordat atenție măgarului pe când acesta mergea pe strada principala din fața pieței. Ramurile! Unde sunt ramurile! A strigat el. Ieri, cu toți ați aruncat ramuri în fața mea! Rănit și confuz, măgarul s-a întors acasă la mama sa. Copil naiv, a spus ea cu blândețe. Nu îți dai seama că fără el ești un măgar ca oricare altul?
Asemenea măgarului care l-a purtat pe Isus în Ierusalim, și noi suntem împliniți când ne aflăm în slujba lui Isus Cristos dar mai ales când suntem ascultători față de el. Fără el, toate eforturile noastre sunt asemenea zdrențelor murdare (Is 64, 6) și nu valorăm nimic.Însă când ne ridicăm la Cristos, nu mai suntem oameni obișnuiți, ci părți importante în planul lui Dumnezeu de mântuie a cuvântului. Amin
