Lc 24,13-35
În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum Isus nu este recunoscut de către doi dintre discipoli lui, care se aflau pe drumul spre Emaus. De fapt, aceștia erau dezamăgiți de sfârșitul tragic al Domnului. Moartea sa le-a împrăștiat și distrus speranțele și visurile. Iar Isus le explică scripturile și încearcă să ofere un sens evenimentelor confuze ce au avut loc în cetatea sfântă. El le explică din nou înțelesul profețiilor despre Cristos, că trebuia să sufere și să moară pentru păcat. Sfântul apostol Paul spunea că nu există Cristos fără cruce. Adică, Am fost răstignit împreună cu Cristos. Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine (Gal 2, 19-20).
De ce le-a fost atât de greu să îl recunoască? Sfântul Augustin a răspuns la această întrebare spunând, Ei erau atât de tulburați, în acel moment în care l-au văzut răstignit pe cruce încât au uitat învățăturile lui, și nu au mai așteptat ori căutat învierea, au eșuat în a păstra promisiunea sa în minte (Predici 235,1). Apoi a continuat, ochi lor au fost împiedicați să îl recunoască până la frângerea pâinii. Iar astfel, în conformitate cu mintea lor, care încă era ignorantă față de adevăr, că Cristos va muri și va învia, ochi lor au fost împiedicați. Nu adevărul însăși a fost cel care i-a indus în eroare ci mai degrabă, ei au fost incapabili să perceapă adevărul.
Așa că întrebarea e, Îl recunoaștem noi pe Domnul în cuvintele sale și în frângerea pâini, Euharistia?
