In 6,44-51
O femeie bătrână era dusă în sala de operație. Vizibil nervoasă, ea i-a spus doctorului, Domnule doctor vă rog, fiți blând cu mine, aceasta este prima oară când sunt operată.
Tânărul doctor a zâmbit la ea și i-a spus, Nu vă faceți griji doamnă. Aceasta este prima oară pentru mine când operez. Nu știu dacă această doamnă a supraviețuit.
Oricum, când un doctor îți spune că operația ta va avea succes, chiar dacă e prima lui dată când operează crezi că așa va fi, cu toate că nu știi cum va face aceasta, iar asta e credința.
Tot la fel și în textul evangheliei de astăzi, în care vom vedea cum Cristos ne cere să credem în Euharistie, cu toate că nu înțelegem cum trupul său poate deveni hrana noastră dătătoare de viață iar sângele său băutură hrănitoare.
Nu e de mirare de ce evrei cinici murmurau, Cum poate acesta să ne de-a trupul său ca să-l mâncăm? (In 6,5). Canibalism am putea spune astăzi.
Cuvintele lui Dumnezeu merg dincolo de misterul Euharistiei. În viața de zi cu zi, ni se cere și nouă să avem credință, să acceptăm voința lui Dumnezeu, așa tare și amară deși este greu de înghițit sau de înțeles uneori.
Ar putea fi moartea cuiva drag nouă, sau vreo boală incurabilă, sau suferința nemeritată a unui copil, sau a unui părinte înstrăinat sau separat, care să ne facă să stăm și să ne întrebăm De ce avem parte de aceste încercări și provocări? E nedrept, mai ales când încercăm să fim buni.
Când apar aceste situații am putea noi să ne abținem? Am putea noi să credem că există un Dumnezeu bun și iubitor?
Și într-un final, ni se cere să credem, să ne punem încrederea în Cristos. Asemenea sfântului Petru și a celorlalți apostoli să spunem și noi, La cine să mergem Doamne, tu ai cuvintele vieții veșnice.
