In 14,7-14
Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi contraziceau cele spuse de Paul insultându-l (Fap 13,45).
Veșnica luptă dintre bine și rău, dintre Împărăția lui Dumnezeu și a Satanei a luat de-a lungul timpului diverse forme și manifestări.
Când Isus Cristos a venit la noi pentru a stabili Împărăția Tatălui său, forțele răului s-au împotrivit cu înverșunare. Mesia a fost ispitit de Satana în deșert. În slujirea sa publică opoziția a venit în multe forme: cărturari, farisei, autoritățile iudaice și romane, dar și discipoli ne-credincioși. Isus a fost acuzat de multe ofense, blasfemii: sub forma iertării păcatelor, a distrugerii templului, a susținerii că este Fiul lui Dumnezeu; a magiei negre prin alungarea diavolilor cu puterea lui Belzebut, încălcarea zilei de Sabat și altele. Într-un final opoziția a și triumfat, au reușit să îl crucifice ca pe un făptuitor de rele. Blestemat e cel care atârnă de un copac (de o cruce).
Însă adevărul a triumfat iar viața a fost cucerită.
Forțele răului, indiferent de cât de înțelepte au fost, nu au reușit să cunoască mintea lui Dumnezeu care lucrează cu paradoxuri. Scrisoarea întâi către Corinteni dovedește aceasta când spune că Noi vorbim de înțelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost tăinuită, şi pe care Dumnezeu o hotărâse înaintea veacurilor spre gloria noastră, pe care niciunul dintre conducătorii lumii acesteia n-a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei (2,7-8).
E o lecție repetată adesea și în evanghelii: discipolul nu este mai mare decât învățătorul. Dacă Isus a suferit, a murit și a înviat în glorie, atunci cei care îl urmează nu trebuie să se aștepte la o cale mai ușoară spre glorie.
