In 14,7-14
Un preot povestea la un moment dat că, se afla la intrarea în Biserică și saluta lumea care ieșea din Biserică după terminarea sfintei Liturghii, când la un moment dat o fetiță foarte mică și-a ridicat privirea spre el și i-a spus ceva ce preotul nu prea înțelesese. Așa că s-a aplecat și i-a spus să repete ceea ce spusese că nu a auzit cum trebuie. Cu o voce destul de plăpândă, fetița îl întrebase, Ce culoare au ochi lui Dumnezeu? După un scurt moment de ezitare preotul i-a spus că Albaștri, asemenea ochilor tăi. Mică cum era, fetița s-a luminat imediat la față, a început să zâmbească și a fugit la mama ei ca să îi povestească.
Foarte mulți dintre noi, ne asemănăm cu această fetiță. Poate că nu întrebăm asemenea ei, ce culoare au ochii lui Dumnezeu însă mulți dintre noi, asemenea copiilor, dorim să știm, Cum arată Dumnezeu?
Și sfântul apostol Filip a dori să știe. Și îl vom auzi, cum în textul evangheliei de astăzi îi cere lui Isus, să îl arate pe Tatăl și le va fi de ajuns. Însă Isus îi răspunde că Cine ma văzut pe mine l-a văzut și pe Tatăl. Tot ceea ce a făcut Domnul și ceea ce ne-a spus ne arată cum este Dumnezeu. Cu alte cuvinte, va trebui să privim la viața și la faptele lui Isus și îl vom vedea pe Dumnezeu Tatăl. Părinți Bisericii primare l-au numit Marele Sacrament care semnifică ceea ce este Dumnezeu și ceea ce face Dumnezeu. Catehismul Bisericii Catolice spune la un moment dat că Biserica a recunoscut totdeauna că, în trupul lui Isus, Dumnezeu, care este din fire nevăzut, s-a arătat în chip văzut în firea noastră…(n.477).
Isus a iubit. Iar pentru a ne lămuri de acest fapt va trebui să privim la el în ieslea din Betleem. Să privim la el cum hrănea mulțimile, cum vindeca bolnavi. Cum a purtat crucea. El este unul care a murit din iubire pentru toți. El ne spune că Dumnezeu iubire.
Va trebui să privim la Domnul nostru cum a liniștit furtuna, cum a vindecat toate tipurile de boli, cum a înmulțit câteva pâini pentru a hrăni mii. Cristos ne arată puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotputernic.
Cristos a iertat. Amintiți-vă de Maria Magdalena și de omul paralizat. Amintiți-vă de strigătul de durere al lui Cristos răstignit, Tată iartă-i căci nu știu ce fac. Dumnezeu este milostiv și iertător.
După învierea sa, cu trupul său glorificat Cristos a părut apostolilor săi chiar și cu ușile încuiate. Dumnezeu este pretutindeni.
Dacă ochi lui Dumnezeu sunt albaștri ori maro, nu știm, însă ceea ce știm este că el e nespus de bun fiindcă Isus, fiul său a fost foarte bun.