In 14,21-26

În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum apostoli, în cadrul Cinei cele de Taină, erau abătuți fiindcă tocmai aflase că Isus nu va mai fi cu ei din punct de vedere fizic. El i-a asigurat că prezența sa trupească va fi înlocuită de ceva mult mai minunat și la fel de intim. Dacă până acum ei au fost capabili să îl vadă fizic, să îl audă și să îl atingă, de acum ei vor avea parte de prezența sa constantă prin rămânerea Duhului său Sfânt, Paracletul.

Cuvântul „paraclet” este echivalentul cuvântului latin „advocatus”, care înseamnă un mijlocitor, un avocat al apărării, unul care stă alături de tine în momente de nevoie. În momente tulburi, e foarte mângâietor să știi că ai un avocat de partea ta. Ceea ce un avocat face pentru bani, Duhul Sfânt face din iubire. Ceea ce un avocat face cu posibilitatea de a eșua, Duhul Sfânt face cu garanția succesului pentru cei care își fac partea.

Cuvântul, tradus, mai înseamnă și Mângâietor, însă cea de-a treia persoană a preasfintei Treimi face mai mult decât să ne mângâie, să ne liniștească. Duhul Sfânt este o prezență a lui Isus care e mult mai intimă și mai personală, mult mai vie și mai convingătoare decât orice intelect. Prezența sa se revarsă în primul rând din iubire. Asta nu e ceva siropos și sentimental. Pentru a evita asta, Isus cheamă la ascultare. Ascultare care în unele momente de astăzi se mai numește și „prin iubire”.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?