2Rg 4,8-11.14-16a
Rom 6,3-4.8-11
Mt 10,37-42
Un preot iezuit pe nume Mark Link, a spus la un moment dat următoarea povestioară despre un catehet care și-a întrebat studenți în cadrul uneia din orele de pregătire pentru primirea sacramentului mirului, care parte din sfânta Liturghie este cea mai importantă dintre toate. Un lucru e clar, că nu era deloc pregătit pentru răspunsul pe care l-a primit de la unul dintre studenți lui. Acest tânăr i-a spus că Ritul încheierii este cea mai importantă parte din cadrul sfintei Liturghii.
De ce spui aceasta? L-a întrebat catehetul. Tânărul i-a spus că Scopul Euharistiei este de a ne hrăni cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu Trupul și sângele Domnului pentru a putea merge mai departe în a fi martori ai Domnului, și să ducem Împărăția lui Dumnezeu la existență.
Tânărul a continuat, Euharistia nu se încheie cu ritul încheierii. În sensul că, începe cu el. Trebuie să mergem apoi mai departe și să proclamăm lumii ceea ce au făcut și discipoli de la Emmaus. Va trebui să proclamăm că Isus a înviat din morți. Va trebui să proclamăm că Isus trăiește acum.
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus dă discipolilor săi o învățătură extinsă, în plus, asupra misiunii sau slujirii. În prima parte a evangheliei, Isus descrie un misionar sau un slujitor care este demn de numele de creștin. El spune, Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine (v. 37-38).
De ce ar spune Isus una ca asta? Ei bine, înainte să răspundem la această întrebare va trebui să ne ocupăm de o altă întrebare mai fundamentală. De ce iubim? Sau altfel spus, Ce anume ne motivează în a iubi o altă persoană? E binele cel pe care îl vedem în cealaltă persoană, sau nu? De exemplu, Petru o iubește pe Andreea fiindcă el a găsit ceva bun și atractiv la ea, compasiunea ei, veselia ei, răbdarea ei și blândețea ei. Însă realitatea e alta, că tot ceea ce e cu adevărat bun provine din mâinile lui Dumnezeu. După cum putem auzi și la finalul celei de-a treia rugăciuni euharistice, că toate lucrurile bune își au sursa în Domnul, chiar și acele lucruri bune ce vin la noi prin alte persoane. Așa că da, Petru o iubește pe Andreea datorită compasiunii ei, bucuriei, răbdării și blândeții, Însă singurul motiv pentru care Andreea este milostivă, veselă, răbdătoare și blândă e datorită faptului că Dumnezeu i-a dat harul de a fi în acest mod. Asta e și la ceea ce, vestitul episcop Fulton Sheen, dorea să ajungă când a spus că doar pentru faptul că noi suntem iubiți de Dumnezeu suntem demni de iubire. Dumnezeu, care este iubire, își pune o parte din iubirea sa în noi iar acel har este cel care ne face atractivi față de cei din jurul nostru. Prin urmare, e complet normal și logic ceea ce ne-a spus Isus în textul evangheliei de astăzi că iubirea noastră pentru el trebuie să fie prima. Ceea ce trebuie să facem e să îl iubim cu toată inima noastră fiindcă dacă nu ar fi fost el, atunci noi nu am mai avea nimic demn de iubire sau oricare alt cineva. De fapt, dacă nu era Isus, noi nici nu am fi existat! După cum ne amintește și sfântul apostol Paul în scrisoarea sa către Coloseni, pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ…toate au fost făcute prin el şi pentru el (Col 1,16).
Asta mai înseamnă și că un slujitor sau un misionar trebuie să fie dispus să accepte și să ducă crucea sau sacrificiul de dragul Împărăției lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, misionarul sau slujitorul lui Cristos trebuie să fie cineva care este îndrăgostit de Cristos într-un asemenea mod încât iubirea față de părinți, copii, soți sau soții și chiar de el însuși să fie de o importanță secundară. A lua crucea și a-l urma pe Isus este un semn al morții proprii fiindcă calea crucii se încheie mereu pe calvarul răstignirii. Singurul misionar sau slujitor al lui Cristos credibil sau demn este persoana care a găsit un motiv pentru care să trăiască și un motiv pentru care să moară iar acel motiv este Isus Cristos însuși.
După cum spune și o povestioară pe care am găsit-o într-o carte de reflexii, despre un tânăr iezuit spaniol pe nume Alfredo Perez Lobato care a fost ucis în Africa în ziua de 1 decembrie 1973 în cadrul unui război civil din acea țară. A fost lovit de un glonț chiar în clipele în care ajuta un refugiat. Povestea scurtei sale vieții este relatată în cartea O comunitate în sânge alături de cele ale altor iezuiți uciși în diferite țări din lumea a treia.
Întrebat de superiori lui de ce s-a oferit voluntar pentru a se alătura misiunii în Africa, Alfredo a răspuns că De ce vreau să merg în această țară săracă? Simplu, fiindcă este dificil. Cred că sunt chemat la ceea ce e dificil și solicitant.
E complet natural și normal ca noi să visăm la o viață plină de confort, lux și plăcere. Dacă e să fim cu adevărat sinceri, mare parte din rugăciunile noastre sunt îndreptate spre înlăturarea suferințelor noastre. Pe scurt, dorim o viață liberă de încercări și sacrificii. Probabil că acesta este motivul pentru care ne atașăm viețile de valorile pătrunzătoare ale lumii moderne pentru ca viața să fie cât mai ușoară și convenabilă.
Un predicator în cartea sa de omilii intitulată Trecând răscrucea de drumuri, a spus că motivul pentru care oameni sunt frustrați e datorită eșecului lor în a accepta crucile în viețile lor. Momentul în care încercăm să scăpăm de suferință, tot acela va fi și momentul în care vom întâlni suferința de zece ori mai mult. Thomas Merton a spus că Adevărul pe care mulți oameni nu îl înțeleg niciodată, decât când e prea târziu, este acela că cu cât încerci să eviți mai mult suferința cu atât mai mult vei suferi, fiindcă lucrurile cele mai mici și nesemnificative încep să te tortureze în proporția sentimentului tău de a fi rănit.
Un alt predicator în cartea sa de omilii intitulată Cercetând momentul, anul A, se întreba cât de mulți dintre lideri noștri, și aici am putea adăuga chiar episcopi și preoți, dar mai ales oficialități guvernamentale cunosc semnificația sacrificiului? Cunosc ei măcar semnificația slujirii publice? Priviți la ei. Priviți la noi. Ei au mașini bune, au multe privilegii și primesc toate avantajele. Despre ce vorbesc ei? În public, ei vorbesc despre binele poporului. Însă în particular, ei vorbesc despre comisioane, funcții și propunerea propriei persoane. Ceea ce doresc să văd e un politician care cu adevărat a sacrificat ceva pentru popor și pentru națiune. Așa că afișul acum ar trebui să conține cuvintele următoare, Se caută: câțiva bărbați buni și femeii dornice să sacrifice și să lucreze pentru binele națiunii noastre și pentru comunitatea noastră creștină.
Așa că întrebările cu care voi încheia sunt, Ce sacrificiu am făcut noi de dragul lui Dumnezeu? La ce am renunțat noi pentru Domnul? De ce iubim? Amin
