Mt 12,46-50
În ce constă sfințenia? L-a întrebat la un moment dat un tânăr pe părintele lui spiritual. Constă în a nu a avea deloc păcate, în a te separa de rău?
Mai degrabă, a răspuns venerabilul preot, constă în unire – unirea cu Dumnezeu.
Însă noi am putea întreba mai departe, cum poate fi atinsă această unire cu Dumnezeu?
Dacă privim mai îndeaproape la viețile bărbaților și femeilor sfinte de-a lungul secolelor vom ajunge să realizăm că, în general, ei au fost consumați de dorința de a îndeplini voința lui Dumnezeu. Dorința lor constantă a fost cea care i-a unit cu Dumnezeu prin a se conforma pe ei înșiși cu voința sa.
În această privință, ei stăteau pe un teren solid, Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu în evanghelia de astăzi în care Isus spune, Cine e mama mea? Cine sunt frați mei? Și întinzându-și mâinile spre discipoli lui a spus, Iată mama mea și frați mei. Oricine face voința Tatălui meu cel din ceruri, îmi este frate, soră și mamă.
Astfel, există ceva ce este mai subțire sau cel puțin mai ușor ca sângele, relația cu Isus ce provine din îndeplinirea voinței Tatălui.
Sfântul Arnold Janssen, fondatorul Misionarilor Cuvântului Divin, el însuși un om sfânt, a recunoscut voința lui Dumnezeu. Întâi în voința unei autorități mai mari, superiori religioși, papa, învățăturile Bisericii etc. Doi, în situațiile actuale, în evenimentele vieții de zi cu zi, în circumstanțele lor concrete, în persoana și lucrurile implicate într-o situație anume. Arnold Janssen a avut nevoie de destul timp pentru a ajunge la o decizie, iar asta fiindcă discernerea voinței lui Dumnezeu este un proces ce durează și care necesită destul timp și rugăciune.
Voința lui Dumnezeu ar trebui să fie regula supremă a vieții fiecărui creștin. După cum Cristos a luat calea umilinței și ascultării voinței Tatălui, chiar și cu moartea pe cruce, tot pe aceiași cale va trebui să mergem și noi. Va trebui să fim frații, surorile și mama sa. Va trebui să fim sfinți asemenea lui.
