Mt 8, 27-29
Sfânta Clara pe care o comemorăm astăzi făcea parte dintr-o familie aristocrată. La vârsta de 15 ani a refuzat să se căsătorească fiindcă se simțea atrasă de predica dinamică a sfântului Francisc de Assisi. Francisc a devenit prietenul ei de o viață și îndrumătorul ei spiritual. Determinată să își dedice viața lui Dumnezeu, în Duminica Floriilor a anului 1212, Clara a scăpat pe timpul nopții din casa tatălui ei. La câțiva kilometri depărtare, s-a întâlnit cu Francisc și frați lui la micuța și săraca capelă Portiuncula. La altarul Maicii sfinte, ea a schimbat hainele bogate cu sacul de lână aspră pe care îl purtau Franciscani, schimbând centura ei de bijuterii cu o frânghie obișnuită cu trei noduri, care simbolizat sărăcia, castitatea și ascultarea, tâindu-i-se totodată și părul ei lung auriu. Astfel devenind o mireasă a lui Cristos.
Au dus o viață simplă de sărăcie, austeritatea și izolare. Clara și surorile ei au umblat cu picioarele goale, au dormit pe pământ și nu au mâncat nimic observând tăcerea aproape completă. Acesta a fost începutul ordinului Franciscan de clauzulă cunoscut ca Săracele Clarise.
Sfânta Clara, în dedicarea ei lui Dumnezeu, a fost o fecioară care s-a luptat să rămână săracă. Ea devine astfel, antiteza și antidotul etos-ului modern. De aceea, fie ca asemenea sfintei Clara, și noi să ne încredem în Dumnezeu, să îl iubim atât de mult încât să avem curajul de a-l urma în afara luxului lumii, departe de promisiunile goale ale culturii noastre, urmărind promisiunea lui Cristos.
