Ez 33,7-9
Rom 13,8-10
Mt 18,15-20
Am citit într-o carte intitulată Chemarea la intersecție, Anul A, a unui preot pe nume Simplicio Apalisok, că în Insulele Solomon, în regiunea Oceanului Pacific de sud, unii locuitori din acele sate practică o modalitate unică de recoltare, una primitivă. Dacă un copac este prea mare și prea înalt pentru a se putea arunca cu toporul în el, atunci ei se bat în cap cu mâinile și strigă la copac. Oameni din acele triburi se cațără pe copac și strigă ca nebunii. Toate acestea durează aproximativ trei zile. Copacul moare și cade jos. Concepția este aceea că strigătul omoară spiritul copacului. Conform acestor oameni, aceasta funcționează de fiecare dată.
Autorul comenta apoi că acești oameni erau primitivi în modul lor de recoltare a fructelor. Ei nu aveau ultimele tehnologii existente. Noi putem tăia un copac imens în cinci minute. Cunoaștem cu toți eficiența de care se dă dovadă în distrugerea pădurilor noastre, generația noastră nu mai angajează oameni care să strige asemenea acelor oameni de trib. Noi suntem mai buni, nu credeți? Dar dacă stăm să ne gândim mai bine, noi nu țipăm la copaci însă țipăm la oameni. Cu alte cuvinte, suntem mai răi, mult mai primitivi.
Autorul a continuat că soția țipă la soț. Soțul strigă la soție. Urlă la copii. Îi blestemă pe alți. Latră asemenea câinilor. Aceste manifestări ajung să devină un mod normal de viață pentru mulți. Indiferent de loc sau de cuvinte. O facem acasă, la locul de muncă, pe stradă sau la telefon. Acționăm asemenea dinamitei cu fitil ce așteaptă să fie aprinsă pentru a exploda într-o furie de necuprins.
Isus în textul evangheliei de astăzi ne învață despre corectarea fraternă și cum să îi corectăm pe ceilalți. De ce ar trebui să ne corectăm frați sau surorile noastre? Îi corectăm nu fiindcă sunt răi și că noi suntem buni. Ci fiindcă dorim să îi salvăm și să fie din nou uniți cu noi și nu să îi îndepărtăm iarăși. De aceea corectarea fraternă trebuie să fie dictată de iubire.
Isus ne oferă și un model pe care să îl urmăm. Acesta începe cu a merge personal la cel care te-a ofensat și să ai un dialog cu el sau ea. Abordarea de la om la om, adică doar voi doi. Vorbește cu el în mod personal despre greșelile și fărădelegile lui. Asta poate fi făcută în privat pentru a se evita rușinea. Nu trebuie să mergem imediat și să dăm de știre la radio sau TV, să facem publică greșeala persoanei. Sau mai rău la vecinul și să îi spunem ce a făcut celălalt. Și mai bine ar fi dacă am face-o într-o atmosferă de rugăciune.
Această etapă este urmată de cea în care va trebui să luăm cu noi doi sau trei martori, precum familia, persoane respectate și alții cu noi pentru a ajuta în acest proces al reconcilierii. Și într-un final, va trebui să luăm probleme noastre personale Bisericii. Iar asta fiindcă noi avem nevoie de o atmosferă de rugăciune, iubire și prietenie ca acea relație personală să poată fi îndreptată. Dacă acea persoană tot nu este de împăcat, atunci, a sosit momentul ca acea persoană să fie izolată.
Însă, trist e faptul că noi urmăm un model, tipar complet diferit, care este opusul căii lui Isus. Care este? Simplu, în secunda doi l-am și izolat pe cel care ne-a ofensat. Următorul pas pe care îl facem e să spunem întregii comunității, prietenilor noștri și altor persoane din comunitate. Abia la final când nu mai știm ce să facem, abia atunci sosește momentul în care ne apropiem de persoană pentru a vorbi cu cel care ne-a ofensat.
Corectarea fraternă e ceva ce nu e ușor de făcut fiindcă există persoane care nu au curajul să vorbească într-o manieră față-în-față. Cu toate că corectarea fraternă este ceva ce nu e ușor de făcut, ea tot rămâne modul creștin ideal când o facem. E mai bine să riscăm să vorbim cu cel care ne-a ofensat pentru a rezolva problema decât să îi permitem să clocotească în noi până va exploda. Corectarea celorlalți poate fi și ea dificilă de făcut fiindcă, în corectarea lor, noi va trebui să fim pregătiți să fim și noi corectați în schimb din moment ce nici unul dintre noi nu este perfect.
Când încercăm să corectăm greșelile celorlalți, următoarea fabulă a lui Aesop, intitulată Vântul de Nord și Soarele, ne poate ajuta în această privință. Vântul de Nord și Soarele se disputau care era mai puternic, când un călător venea înfășurat într-o mantie caldă. Ei au fost de acord că cel care a reușit întâi să-l facă pe călător să-și scoată mantia să fie considerat mai puternic decât celălalt. Apoi, Vântul de Nord a suflat cât a putut de tare, dar cu cât a suflat mai mult, cu atât călătorul și-a pliat mantia în jurul lui; iar în cele din urmă Vântul de Nord a renunțat la încercare. Apoi Soarele a strălucit călduros și imediat călătorul și-a scos mantia. Și astfel Vântul de Nord a fost obligat să mărturisească că Soarele era cel mai puternic dintre cei doi. Care este morala acestei povești? Perseverența și apropierea gingașă este mult mai eficientă decât cea grăbită și negativă.
Va trebui să corectăm greșelile unul altuia pentru ca iertarea să poată avea și ea loc. Iertarea este și ea o parte a corecției fraterne. De ce trebuie să iertăm? A ierta este destul de greu de făcut însă dacă refuzăm să iertăm, atunci prima victimă a ne-iertării nu este cel care caută iertarea, ci noi cei care o refuzăm.
Noi trebuie să iertăm fiindcă iertarea este frumoasă. Oameni urâți devin frumoși. Oameni frumoși vor deveni și mai frumoși. Însă asta nu înseamnă că dacă ne iertăm acneea sau coșurile ele vor dispărea, ci în ochi lui Dumnezeu noi vom deveni frumoși, mai arătoși fiindcă iertăm. Noi ar trebui să iertăm fiindcă inima care nu iartă este una otrăvită. Persoana care continuă să învinovățească sau să țină resentimente împotriva cuiva simte vina, nesiguranța, nefericirea, amărăciunea, ura, gelozia și mânia. Aceste sentimentele otrăvesc la propriu persoana dacă el sau ea nu le rezolvă. Un alt fapt e acela că o inimă ne-iertătoare poate cauza și probleme de sănătate precum presiune mare a sângelui, ulcere și multe altele. Cui iar plăcea să aibă parte de ulcere, de infarcte sau de presiune mare a sângelui? Cred că nimănui. Însă nimeni nu e gata să ierte. Pe scurt, când refuzăm să iertăm ne pedepsim singuri.
Am spus pe la început că corectarea fraternă ar trebui făcută într-o atmosferă de rugăciune. Dacă vedem ceva rău în persoană, primul lucru care îl facem e să ne supărăm pe acea persoană iar dacă nu, să spunem acelei persoane despre supărarea noastră. E greșit. Prima persoană pe care trebuie să o informăm nu e persoana care a comis greșeala ci Dumnezeu în rugăciune. Însă asta are loc destul de rar.
Dacă cineva ne-a greșit, va trebui să vorbim întâi cu Dumnezeu despre acea persoană. Dacă cineva are nevoie de corecție, vorbește cu Dumnezeu mai întâi. Dacă cineva are nevoie să fie criticat, consultă-te mai întâi cu Dumnezeu despre critica pe care vrei să o rostești.
Cea mai eficientă metodă în corectarea altor oameni este prin rugăciune. Va trebui să realizăm faptul că nu cuvintele noastre bune sunt cele care schimbă inimile celorlalți. Nu cuvintele noastre frumoase sunt cele care îi fac pe oameni să își schimbe căile. Ci doar prin harul lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate schimba oameni, și nu noi. Iar asta trebuie să fie credința noastră. Că numai Dumnezeu e cel care poate corecta inimile și nu noi.
Să ne rugăm la această sfântă Liturghie pentru acele persoane pe care dorim să le corectăm și pe care dorim să le criticăm. Să ne rugăm ca mințile și inimile noastre să fie una în iertare. Amin
