Lc 8,4-15
Parabola semănătorului
Un autor anume care ținea un discurs despre Comunicații și Conducere spusese ceva de genul, Oameni vorbesc cap 100 până la 175 de cuvinte pe minut, însă ei pot asculta inteligent cam 600 până la 800 de cuvinte pe minut. Din moment ce doar o parte a minții noastre acordă atenție, e destul de ușor să alunecăm cu mintea, adică să începem să ne gândim la alte lucruri în timp ce îl ascultăm pe celălalt. Medicamentul pentru aceasta este ascultarea activă care implică ascultarea cu un scop. Ar putea fi o dobândire a unor informații, obținerea unor îndrumări, înțelegerea celorlalți, rezolvarea problemelor, împărtășirea intereselor, sau să vezi cum se simte cealaltă persoană, să dai dovadă de susținere și multe altele asemenea. Presupune ca cel care ascultă să fie atent la cuvinte și la sentimentele celui care le trimite pentru a le înțelege. Presupune ca cel care le primește să audă diverse mesaje, să înțeleagă semnificația lor și apoi să verifice înțelesul prin oferirea unui răspuns, sau feedback.
Legat de ceea ce tocmai am citat, și Isus în textul evangheliei de astăzi ne-a vorbit prin parabola semănătorului. În primul secol în Palestina existau diverse metode de plantare. Una dintre acestea ne-a fost descrisă în textul evangheliei de astăzi, cea a plantării mai întâi și de a ara după aceea.
De fapt, această parabolă ne vorbește despre modul în care noi va trebui să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, cu propriile noastre inimi. Va trebui să reflectăm asupra a cât de departe suntem deschiși să înțelegem și să împărtășim cuvântul lui Dumnezeu, cu toți ceilalți din jurul nostru. Aceste tipuri de soluri ne ajută să înțelegem ce fel de inimi avem fiecare în ascultarea, trăirea și împărtășirea cuvântului său cu toți ceilalți.
Unu, o parte a căzut de-a lungul drumului… Drumul este acel loc pe unde calcă cu toți, e public. Nu e un loc de interes, ci duce în oricare altă parte. Drumul nu are interioritate și este impenetrabil. De aceea nu are nici un fel de deschidere.
Doi, o altă parte a căzut pe piatră… Inima poate fi asemenea unei pietre sau stânci: solidă, impenetrabilă, închisă în sine, separată, neiubitoare și ne-iubită…. De-a lungul anilor a existat o metaforă destul de comună pentru inimă. Voi îndepărta din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne (Ez 11,19). Reprezintă un nivel de suprafață a inimii unde există și puțină deschidere.
Trei, altă parte a căzut în mijlocul spinilor…. A avut o șansă să crească acolo, însă acolo mai crește și altceva. Atenția noastră este divizată într-o mie de părți, și doar una este disponibilă pentru cuvântul lui Dumnezeu. Reprezintă și o inimă nesigură care are o oarecare deschidere însă inima are și multe alte griji.
Patru, iar altă parte a căzut în pământ bun. Este acel pământ bun în care nici una din cele de mai sus nu se aplică. În acel moment inima este profundă, blândă și tăcută. Doar în acele momente vom fi capabili să îl auzim pe Domnul pe deplin. Ea reprezintă și o inimă generoasă și prea larg deschisă.
Așa că apare întrebarea, cât de bună este ascultarea noastră, mai ales cea față de cuvântul lui Dumnezeu? Iar înainte de a răspunde să nu uităm că fără Dumnezeu noi nu vom reuși să facem absolut nimic. După cum spunea și Oswald Chambers nu încrederea noastră e cea care ne ține, ci Dumnezeu în care ne încredem e cel care ne păstrează. Viața creștină nu presupune numai învățarea capitolelor și a versetelor din Biblie, după cum fac frați noștri protestanți, ci și participarea la sfânta Liturghie zi de zi. De aceea, totul ține de ascultare. Amin
