Lc 10,17-24

Întoarcerea celor șaptezeci și doi

Am dat zilele acestea de o rețetă a fericirii, care spunea Ia părți egale de credință și curaj, amestecă-le bine cu un simț al umorului, presară câteva lacrimi și adaugă un ajutor blând pentru ceilalți. Coacă-le într-un cuptor cum se cade și presară-le cu râs. Apoi înlătură orice indulgență de sine care este aparentă și servește-o cu mâini generoase.

Cum ne-ar putea ajuta bucuria sau fericirea Domnului? În biblie putem citi că bucuria Domnului este puterea noastră (Neh 8,10). Însă, Isus, în textul evangheliei de astăzi, le spune discipolilor să nu se bucure de succesul lor propriu, chiar dacă acesta este unul spiritual. Și l-am auzit spunând, Totuși nu vă bucurați pentru aceasta – pentru că vi se supun duhurile -, ci bucurați-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!”. Cu alte cuvinte, Isus le spune că vor trebui să se bucure fiindcă ei sunt cetățeni ai împărăției cerurilor. Isus scoate în evidență faptul că adevărata sursă a bucuriei noastre este Dumnezeu singur și nu succesul nostru. În ciuda acestor circumstanțe, în vremuri bune sau rele, în succes sau în pierdere, Dumnezeu mereu ne asigură de victoria lui Isus Cristos. Isus îi asigură pe discipoli săi că el are toată puterea asupra răului, inclusiv asupra Satanei. Ba chiar ne-a dat autoritatea spirituală și puterea de a învinge lucrările celui rău.

Una din bucuriile pe care ni le-a dat Dumnezeu, ca cetățeni ai împărăției sale este aceea de a-l cunoaște chiar și în modul nostru de viață limitat. Da, e adevărată, că nu avem cum să îl cunoaștem pe deplin și cu exactitate. Până și sfântul Toma de Aquino, în lucrarea sa Summa Theologica spunea că În viața aceasta mințile noastre nu pot cuprinde ceea ce Dumnezeu este în el însuși; indiferent de modul în care ne gândim la el, este un mod care nu va reuși să îl înțeleagă pe el și ceea ce este el cu adevărat. Însă, asta nu înseamnă că trebuie să ne pierdem speranța, fiindcă Isus însuși a spus că Nimeni nu cunoaște…cine este Tatăl, decât numai Fiul și acela căruia Fiul vrea să-i reveleze. Asta înseamnă că Dumnezeu nu mai este un mister, un perete alb, o ușă închisă. Isus este răspunsul la acest mister, la acest perete alb, cheia de la această ușă închisă. Prin el îl putem cunoaște pe Dumnezeu. Acest lucru însăși ne arată ce privilegiu minunat și ce har mare e să fi un creștin.

Un preot a spus la un moment dat, și citez cuvânt cu cuvânt ceea ce a spus, că Isus îi mulțumește Tatălui în ceruri pentru că a revelat discipolilor săi înțelepciunea și cunoașterea lui Dumnezeu. Ce ne spune rugăciunea lui Isus despre Dumnezeu și despre noi înșine? În primul rând, ne spune că Dumnezeu este atât Tată și Domn al pământului cât și al cerului. El este creatorul și autorul a tot ceea ce el a creat, prima origine a toate și autoritatea transcendentă în același timp, bunătatea și grija iubitoare față de toți copii săi. Toată paternitatea și maternitatea se trage din el (Ef 3, 14-15). Rugăciunea lui Isus mai conține și un avertisment că mândria ne poate ține departe de iubirea și cunoașterea lui Dumnezeu. Ce ne face ignoranți și orbi la lucrurile lui Dumnezeu? Mândria păcătoasă ce izvorăște din egocentrismul exagerat. Care îndepărtează mintea de adevărul și înțelepciunea lui Dumnezeu pentru viețile noastre. Îngeri au căzut în mândrie și au fost alungați din ceruri. Virtutea umilinței, singurul remediu adevărat împotriva falsei mândrii și care este și foarte diferită de sentimentele de inferioritate și de stimă joasă, ne conduce la o recunoaștere adevărată a cine suntem noi în Dumnezeu și la dependența noastră de Dumnezeu.

În încheiere vă invit să ne rugăm împreună, Dragă Isuse, te iubim pentru harurile pe care ni le dai și că ne faci părtași de bucuria pe care ai avut-o când am fost credincioși. Adevărul este că nu putem fi niciodată fericiți decât atunci când suntem aproape de tine. Dă-ne harul să perseverăm întotdeauna. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?