Lc 10,25-37
Parabola Bunului Samaritean
Un preot într-una din omiliile sale spusese că atunci când vă bucurați că gătiți, mâncarea va avea un gust mai bun. Cu alte cuvinte, unul dintre ingredientele unei vieții fericite este iubirea.
În textul evangheliei de astăzi, am auzit despre un tânăr învățat al legii care i-a adresat următoarea întrebare lui Isus: Cine este aproapele meu? Uneori privim la această întrebare într-un mod negativ, ca și cum tânărul învățat al legii ar adresa o întrebare prin care ar dori să se justifice pe sine însuși sau probabil să nu fie bătut de Isus.
Cine este aproapele meu? Existau diverse grupări, în timpul lui Isus, care înțelegeau cuvântul aproape, într-un mod foarte limitat. De exemplu, eseneni de la Qumran, care cereau de la noii lor membri să jure că îi vor iubi pe fii lumini și că îi vor urî pe fii întunericului. Pentru aceștia, aproapele lor era acela care împărtășea aceiași convingere religioasă ca și ei.
Legat de această concepție, îmi amintesc de un anumit conflict dintr-o provincie, al cărui nume nu are rost să îl menționez, într-unul din acele locuri ce se afla între armată și grupul rebel. Mulți civili au fost evacuați, iar biserica din acel loc adunase multe tipuri de bunuri și alte ajutoare pentru a-i ajuta pe cei evacuați, musulmani, creștini, și oameni indigeni. Un alt grup creștin, protestant, și-au extins și ei ajutorul însă doar la cei care erau membri din comunitatea lor creștină, iar cei care nu erau, nu au putut beneficia de generozitatea lor. Acesta este un exemplu concret al acestei înțelegeri a aproapelui, ca cei care împărtășesc cu ei aceleași convingeri religioase.
Un alt grup sunt zeloși, care înțelegeau aproapele ca cuprinzându-i doar pe cei care împărtășesc aceiași naționalitate și etnie ca și ei. Evreul convins nu privea la samaritean ca la aproapele lui. Ei erau străini iar cercul de iubire frățească nu îi includea și pe ei.
Cineva spusese la un moment dat că ceea ce aduce Isus nou prin această învățătură asupra iubirii față de aproapele este insistența sa asupra faptului că întreaga omenire este aproapele nostru, al fiecăruia dintre noi. Astfel, el distruge acest zid al diviziunii și aceste granițe ale prejudecății, și suspiciunea că lumea este împărțită între noi și ei. Isus pentru a-și explica mai bine învățătura se folosește de o parabolă, cea a bunului samaritean pe care cu siguranță o cunoaștem cu toți. Acest om era văzut ca dușmanul numărul unu de către poporul evreu pentru simplu fapt că era un samaritean. Însă samariteanul este cel care se dovedește a fi aproapele omului evreu aflat în nevoie. Astfel, la întrebarea Cine este aproapele meu, răspunsul lui Isus este: oricine și toți fără nici o excepție.
Preotul și levitul din parabolă, par să nu aibă o atitudine acceptabilă din cauza faptului că au trecut pe lângă și nu au făcut absolut nimic. De fapt, aveau tot dreptul din punct de vedere legal să nu atingă omul fiindcă asta avea să îi facă impuri din punct de vedere ritual mai ales că destinația lor în acea clipă era templul pentru cult și adorare. Iar conform legii iudaice, dacă ei atingeau corpul unei persoane decedate sau sânge, ei ar fi trebuit să treacă printr-un rit de purificare, rit care necesita destul de mult timp, timp pe care ei nu îl aveau. Dacă preotul era programat să facă parte din slujbă, o oportunitate ca aceasta apărând destul de rar la un preot, el făcea tot ce îi stătea în putință pentru a evita impuritatea rituală, din moment ce era șansa vieții sale, sau altfel spus, o dată în viață. El nu avea de gând să se riște să piardă șansa, ceea ce e o situație de înțeles. Însă, ei urmau legea orbește, și nu reușeau să vadă adevăratele nevoii ale persoanei. Legea era scrisă pentru a îndruma acțiunea omului și nu trebuia să limiteze exprimarea iubirii față de aproapele. Iubirea noastră pentru ceilalți trebuie să fie la fel de largă precum iubirea lui Dumnezeu este necondiționată. Astfel Isus ne spune că cu toți va trebui să ne oprim și să oferim confortul necesar și ajutorul și că toți și nimeni nu ar trebui să fie exclus.
În încheiere vă invit să ascultăm și să facem ceea ce Isus i-a spus acelui tânăr învățat, mergi și fă și tu la fel. Amin