Lc 12,39-48
Parabola servitorului fidel și vigilent
Pentru a putea avea parte de fericire în căsătorie, Susan Smith Jones, în cartea ei intitulată Alege să trăiești viața de zi cu zi pe deplin, a sugerat următoarele practici de grijă față de comportament pentru ca cuplurile să le poată experimenta dacă sunt eficiente în cazul lor. Ea spunea, cere soțului tău să îți de-a o listă cu lucrurile care îl vor face să se simtă bine. Dacă soțul tău este interesat, oferă-i și lista ta. Exemple de lucruri din acele liste pot fi, ajută-mă să îmi spăl părul, deschide ușa pentru mine, scoate-mă la cină ca să nu petreci timp în bucătărie. Încarcă să faci cel puțin trei lucruri din acea listă în fiecare zi pentru soțul sau soția ta. Fi conștient de ceea ce a făcut partenerul tău și arată-ți aprecierea.
În textul evangheliei de astăzi am putut auzi parabola despre un servitor pe care stăpânul l-a pus să se ocupe de împărțirea hranei la timpul potrivit. Prin această parabolă Isus ne spune că noi trebuie să fim mai responsabili în grija față de cei din jur. Această grijă față de alți nu este doar o operă, lucrare a bisericii și a instituțiilor statului, a învățătorilor, administratorilor, liderilor de comunități, sau a soțului sau soției, ci este pentru noi toți.
Însă, un doctor pe nume James Dubson în cartea sa intitulată Viața trăită la margini scria că tendința naturală la oameni e aceea de a ne îndepărta unul de altul….Însă nu trebuie să fie așa, desigur, însă această respingere va face daune serioase dacă nu se face nici un efort pentru a i se contracara forța. De aceea va trebui să muncim mai mult în grija și ajutorul pe care îl dăm sau îl putem oferi celor din jurul nostru iar asta fiindcă acesta este cel mai bun mod prin care noi putem oferi înapoi lui Dumnezeu. Asemenea următoarei povestioare de care am dat zilele acestea, despre un fermier care plantase un porumb premiat.
Un fermier a crescut un porumb care fusese premiat. În fiecare an își înscrisese porumbul la târgul statal unde câștiga o panglică albastră. Într-o zi, un reporter de la un ziar i-a luat un interviu și a descoperit un lucru interesant asupra modului în care creștea porumbul. Reporterul a descoperit că fermierul își împărtășise sămânța de porumb cu vecinul său. Cum ți-ai permis să împarți sămânța ta cea bună de porumb cu vecinul tău care și el își înscrie porumbul în competiție alături de tine în fiecare an? A întrebat reporterul. De ce domnule? A spus fermierul. Tu nu știi? Fiindcă vântul i-a polenul de la porumbul în floare și îl plimbă din lan în lan. Dacă vecinul meu crește porumb inferior, atunci polenizarea va scade calitatea porumbului meu. Dacă doresc să cresc porumb bun atunci trebuie să îl ajut și pe vecinul meu să crească porumb bun. Acest fermier era extrem de conștient de conexiunile vieții. Porumbul său nu avea cum să fie mai bun decât dacă porumbul vecinului lui era mai bun.
Tot la fel este și cu viețile noastre. Cei care aleg să trăiască în pace trebuie să îi ajute pe cei din jur să trăiască în pace. Cei care aleg să trăiască bine trebuie să îi ajute pe ceilalți să trăiască bine, fiindcă valoarea vieții este măsurată de viețile pe care le atinge. Iar cei care aleg să fie fericiți trebuie să îi ajute pe ceilalți să găsească fericirea, pentru că binele fiecăruia este legat de binele tuturor. Prin a face toate acestea, noi dăm dovadă că avem grijă cu responsabilitate de ei.
Lecția pentru fiecare dintre noi este următoarea, dacă vrem să creștem porumb bun, atunci trebuie să îl ajutăm pe vecinul nostru să crească porumb bun. Amin
