Lc 12,39-48
Textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, ne va ajuta să ne întrebăm pe noi înșine, Cum îl așteptăm pe Domnul? Devenim membri sinceri, angajați și implicați în familia noastră creștină, indiferent că e cea parohială sau personală. Cineva spusese că Biserica ne hrănește cu viață. Prin a fi conectați la Biserică, prin a trăi sacramentele sale, devenim moștenitori ai tuturor binecuvântărilor pe care Dumnezeu le-a promis poporului său. În schimb, noi hrănim Biserica cu loialitatea noastră, energia noastră și mai ales iubirea noastră.
Cu toți știm, din propria noastră experiență, cât de ușor este să fii leneș și egoist și să nu depui efortul necesar în a iubi sau respecta sau servi pe ceilalți oameni din comunitatea noastră. Dacă ne comportăm asemenea servitorului nedrept în a ne folosi de ceilalți, în acest caz ne distrugem pe noi înșine. Asemenea unui student sau elev ce își pierde timpul aiurea, în timpul facultății sau a liceului, terminând astfel fără să absolve. Sfântul Toma de Aquino spunea în această privință că Noi îl jignim pe Dumnezeu la fel de mult ca faptele noastre ce ne rănesc propriul nostru bine. În biserică propriul nostru bine este legat, în mod inevitabil, de binele fraților și surorilor noastre. Din păcate, cel mai adesea nu apreciem pe deplin binele pe care le facem în Biserică. Un lucru e clar că multe se așteaptă de la o persoană cu abilități mari, și e o adevărată tragedie când această persoană își neglijează darurile și responsabilitățile.
