Lc 14,1.7-11
Comportamentul oaspeților și a gazdei
În pasajul evangheliei de astăzi, Isus observă cum cărturari și farisei merg la scaunele cele principale, din capătul mesei. Prin urmare, el profită de ocazie pentru a-i dojeni pe oaspeți să nu tânjească pentru scaunele principale după care le dă o adevărată lecție de umilință. Umilința nu înseamnă să gândești cât mai puțin despre tine însuți sau despre alte persoane, nu înseamnă că ai o opinie scăzută asupra propriilor tale daruri. Înseamnă să fii liber de la a nu gândi despre tine într-un anumit mod sau altul.
În continuare aș dori să vă adresez câteva întrebări. Aceste întrebări vor revela cu claritate dacă noi suntem mândri sau umili. Când ascultați fiecare din aceste șapte întrebări, gândiți-vă bine la răspuns și deschideți-vă sufletul.
- Ce faci când cineva îți greșește, te enervezi repede? Sau faci un pas în spate și rămâi liniștit?
- Ierți rar pe cei din jur? Sau îți amintești că și tu mai greșești și îi ierți imediat?
- Ce faci după ce realizezi că ai păcătuit, spui că nu a fost vina ta? Sau spui, am păcătuit, te rog iartă-mă?
- Cât de des îi ceri lui Dumnezeu în rugăciune diverse favoruri, rar? Sau te găsești deseori în genunchi rugându-te lui?
- Te superi repede pe ceilalți oameni? Sau te bucură prezența altora și interacționezi cu ușurință cu ei?
- Te plângi când copii, părinți sau șefi tăi îți cer să faci una din cele de mai sus și mai mult decât ceea ce trebuie? Sau accepți cu bucurie voința lui Dumnezeu pentru tine?
- Când ai parte de succes sau de noroc, te lauzi cu el?
Prin intermediul acestor întrebări de mai sus, noi putem spune că mândria e cea care ne spune că noi suntem mici zeii, că oameni nu au nici un drept să ne rănească, că suntem prea minunați, excelenți și perfecți, că cei mai mari oameni s-au realizat singuri și se bazează numai pe ei, că nu au nevoie de nimeni, că niciodată nu cer favoruri de la alți, mai ales de la Dumnezeu, că noi suntem cei care definim ceea ce este „normal”, că noi avem dreptul să facem tot ce dorim și să evităm tot ceea ce nu dorim să facem, că succesul nostru se datorează mereu muncii noastre grele, inteligenței superioare, imaginației de nemaipomenit și a unui simț ascuțit al timpului.
Umilința ne reamintește că noi toți suntem păcătoși și că nu suntem cu nimic mai buni decât oricare altcineva, că a greși e omenește dar a ierta e ceva divin, de a înfrunta faptele, de a admite păcatele proprii și de a implora iertarea, că tot ceea ce avem este de la Dumnezeu, că propriile noastre trupuri și talente sunt împrumutate de la Dumnezeu, că toți ceilalți sunt diferiți, că fiecare persoană are un rol unic în planul lui Dumnezeu și că, prin urmare ni s-a dat un gust diferit, dorințe, abilități și oportunități diferite, că Dumnezeu este la conducere. El știe foarte bine ceea ce face și astfel ne putem încrede în el complet, că atunci când plouă sau strălucește soarele o face atât pe cel drept cât și pe cel nedrept, succesul are loc întotdeauna din cauza mai multor factori, asupra cărora poate nu avem nici un control iar norocul este un har de la Dumnezeu, un dar nemeritat și nerambursabil.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următoarelor cuvinte provenite de la D.L. Moody care spunea, Fi umil sau te vei împiedica. Amin.
