Introducere
În mod normal ar fi trebuit să trecem prin 2 sau trei porunci de odată însă din cauza complexității implicațiilor următoarelor porunci vom reduce sau mări numărul de porunci discutate pe cateheză. Astfel, astăzi vom vorbi despre porunca a patra a lui Dumnezeu.
Care este porunca a 4-a a lui Dumnezeu?
Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ.
La o primă vedere pare destul de simplu ceea ce avem de făcut, să ascultăm de părinți. Însă tot rămâne întrebarea, Oare doar atât?
Clar nu! Porunca a 4-a a lui Dumnezeu ne poruncește următoarele:
- În primul rând, să îi respectăm și să ne iubim părinți atât în vorbe cât mai ales în fapte.
- Să ascultăm de superiori noștri în toate modurile posibile, însă atenție, nu și în cele păcătoase.
- Să îi ajutăm pe părinți când se află în nevoie, acum dar mai ales când vor fi mai înaintați în vârstă.
- Să acceptăm corecția. Atât cea care o primim de la superiori noștri dar mai ales cea de la părinți.
- Să căutăm sfatul lor în ceea ce privește aspectele importante.
- Să suportăm greșelile lor cu iubire și caritate.
- Copii trebuie să își iubească mereu părinți și să le dorească binele, să își arate mereu recunoștința față de ei, să încerce să le facă pe plac și să îi ajute dar mai ales să se roage pentru ei. Așa că întrebarea e: Când v-ați rugat ultima oară pentru părinți voștri?
- De asemenea, cea de-a patra poruncă a lui
Dumnezeu ne mai obligă să respectăm și să ascultăm și de autoritățile civile.
Adică de:
- Profesori, antrenori, ofițeri de poliție, autoritățile bisericești și alți asemenea.
- Dar mai ales în acele momente în care își îndeplinesc în legal și legitim datoriile oficiului lor.
Însă oare această poruncă face referință doar la copii? Doar copii au obligație față de ea?
Nu ci și părinți au datorii față de copii. Adică:
Cea mai importantă dintre ele e aceea că părinți trebuie să ofere și să asigure formarea spirituală, socială și trupească a propriilor lor copii, pentru care vor fi și judecați de Dumnezeu în ceruri. Și le vom lua pe rând pentru a vedea ce implică fiecare din aceste trei categorii.
Ce implică formarea spirituală? Ce trebuie să facă părinți aici?
- În primul rând, să aibă grijă ca copii să fie botezați.
- Să îi învețe adevărurile de credință și rugăciunile principale ale credinței înainte ca aceștia să înceapă să meargă la școală.
- Să îi instruiască în virtute, și nu oricum ci prin cuvânt dar mai ales prin exemplu.
- Să îi sfătuiască să își aleagă prieteni și însoțitori buni.
- Să le supravegheze momentele de recreere, indiferent că sunt acasă, sau cu prieteni.
- Să îi urgenteze și reamintească că trebuie să primească sacramentele în mod regulat. Și nu doar când vor ei…adică mai niciodată.
- Să îi învețe să fie persoane dedicate și membri bine informați ai Bisericii.
Dar formarea fizică și socială a copiilor? Ce implică și ce trebuie să facă părinți în această privință?
În primul și primul rând, părinți trebuie să asigure copiilor cele necesare supraviețuirii. Adică:
- Mâncare
- Îmbrăcăminte
- Adăpost
- Îngrijire medicală
- Iubire și afecțiune
- Abilități sociale cel puțin pe cât de bine pot ei.
- Grija față de educația copiilor lor
- Să îi crească în așa fel încât să fie productivi, să se poată descurca singuri, să fie persoane patriotice, și membri bine informați ai societății.
Însă mai presus de toate părinți nu trebuie să își răsfețe copii, adică:
- Să nu le acorde cereri ne-rezonabile
- Dar mai ales să nu le corecteze greșelile și eșecurile.
Oare asta să fie tot la porunca a 4-a a lui Dumnezeu? Doar copii față de părinți și părinți față de copii?
Nu fiindcă la această poruncă intră și datoriile pe care noi le avem ca cetățeni față de țara noastră. Adică:
Cetățeni trebuie să își iubească țara, să fie interesați de bunăstarea ei, să respecte și să asculte de autoritățile civile. Însă cetățeni au dreptul și de a se apăra pe ei înșiși împotriva nedreptăților pentru a putea asigura și pentru a-și putea exercita drepturile umane fundamentale.
Ce ar trebui să facem ca să fim buni cetățeni?
- În primul rând să votăm – aceasta este o obligație morală mai ales atunci când binele țării sau binele Bisericii o cere.
- Să plătim taxele drepte – toți trebuie să contribuim cu partea noastră corectă la cheltuielile legale ale unei bune guvernări și a siguranței publice.
- Să apărăm drepturile țării atunci când este necesar – adică să ne implicăm în război dacă acesta este just.
Care sunt păcate contrare poruncii a 4-a a lui Dumnezeu? Ce ne interzice ea?
Pe lângă cele deja discutate ea ne mai interzice și:
- Să nu ne respectăm și nu îi iubim pe părinți.
- Să îi amenințăm
- Să îi insultăm sau să ne batem joc de ei, să îi luăm în derâdere.
- Să le dorim răul.
- Să îi neglijăm sau abandonăm când se află în nevoie.
- Să le provocăm dureri sau tristeți nejustificate
- Să îi supărăm sau enervăm
- Să distrugem sau perturbăm pacea locuinței noastre sau mai apoi a lor.
Nu vă bucurați că asta nu e tot!
În continuare vă invit la unele discuții pe care le vom începe cu o aplicație practică.
Imaginați-vă că vă aflați peste treizeci de ani de acum încolo și sunteți părinți unor adolescenți sau tineri. Ce sfat a-ți oferi lui sau ei, despre cum să își trăiască viața?
- Băieți la fiice
- Fetele la fii
Cum i-ați disciplina dacă situația o cere?
Care sunt acele moduri prin care părinți își pot educa copii să își trăiască credința?
Care e importanța unor părinți buni?
Aplicație practică
Într-o vineri seara, fiica voastră adolescentă vă spune că ea va merge să doarmă la casa prietenului ei. Voi imediați îi puneți mai multe întrebări și ajungeți la concluzia că prietenul ei de fapt e singur acasă. Voi vă împotriviți, însă fiica voastră vă răspunde, De ce nu pot merge? Nu ai încredere în mine?
Cum a-ți răspunde?
Mulțumesc pentru atenție și răbdare!
O seară frumoasă tuturor!