Mt 9,27-31
Vindecarea celor doi orbi
Un studiu efectuat de Spitalul general din San Francisco, din America a prezentat faptul că victimele care suferă atacuri de inimă, sau insuficiențe cardiace sau alte probleme de inimă și sunt amintite în rugăciunii se recuperează mult mai bine decât cei care nu o fac. Cardiologul Randy Byrd și-a înmânat 192 de pacienți de ai săi unui grup de rugăciune și alți 201 pacienți de ai lui grupului care nu se roagă. Toate aceste persoane se aflau în secții de terapii intensive sau în unități de îngrijire intensive. Doctori, pacienți și asistentele nu știau deloc în ce grup se afla acei pacienți. Membri grupului de rugăciune erau împrăștiați în toată țara și li s-au oferit numai primul nume, diagnosticul și pronosticul pacientului. Cercetători spun că rezultate au fost dramatice. Grupul de pacienți pentru care s-au rugat au avut mai puține complicații decât grupul neamintit deloc. Grupul celor ne-amintiți au fost predispuși de cinci ori mai mult să dezvolte infecții și au necesitat antibiotice și de trei ori mai mult să dezvolte condiții ce necesită terapie pe termen lung care au și dus ulterior la insuficiență cardiacă.
Scena din evanghelia de astăzi este una neobișnuită, ba chiar misterioasă și un pic amuzantă. Imaginați-vă doi bărbați orbi ce fugeau după Isus. Iar Isus îi lăsa să fugă! Cu siguranță au căzut, s-au împiedicat și s-au împins unul pe altul pe drum. Fără îndoială e faptul că le era și un pic frică sau erau nervoși însă dorința lor de a fi vindecați și credința lor în Cristos a fost mult mai mare decât orice obstacol emoțional, fizic sau psihologic. Abia atunci când a intrat într-o casă au avut cum să îl roage să le asculte și rugăciunea lor. E un pic ciudat totul fiindcă de obicei Isus este destul de dornic să vindece oameni, însă observăm în evanghelia de astăzi că face totul destul de dificil pentru acești doi oameni orbi, în această dorință de acordare a cererii lor. De ce oare?
Poate pentru faptul că Dumnezeu uneori întârzie să răspundă rugăciunilor noastre. În sensul că prea des, dorințele noastre sunt superficiale iar Dumnezeu ne acordă mai mult timp pentru a le întări și aprofunda. Sunt momente totuși, în care Dumnezeu dorește să răspundă rugăciunilor noastre, însă este oprit de acțiunile noastre și de atitudinile noastre, din moment ce el acționează doar în consistență cu propria sa natură și înțelepciune iubitoare. Unele din aceste blocaje sunt:
- Păcatul din inimă. Dacă s-ar fi văzut nelegiuire în inima mea, Domnul nu m-ar fi ascultat (Ps 66,18).
- Atitudinea de ne-iertare. Iar când sunteți în rugăciune, dacă aveți ceva împotriva cuiva, iertați,…(Mc 11,25).
- Motivele trupești. Cereți și nu primiți pentru că cereți rău, pentru a risipi în plăcerile voastre (Iac 4,3).
- Relațiile familiale egoiste. Tot așa și voi, bărbaților, trăiți împreună cu soțiile voastre, ținând cont că ele sunt făpturi mai slabe și dându-le cinstire, întrucât sunt părtașe, împreună cu voi, la harul vieții, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie tulburate (1Pt 3,7).
- Necredința. Dar să o ceară cu credință, fără ezitare…Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul (Iac 1,6.7).
În încheiere vă invit să ne mărim dorințele și inimile noastre reflectând la ceea ce ne-a spus apostolul Paul în scrisoarea sa către Efeseni, Dumnezeu este capabil să realizeze mai multe decât tot ceea ce cerem și imaginăm (Ef 3,20). Amin
