In 10,11-16
Ca membru al nobilității Romane, sfântul Ambroziu pe care îl comemorăm astăzi a fost pregătit în filosofi clasici, poeți și retorica clasică. Extrem de inteligent, bine pregătit, Ambroziu a fost făcut guvernator al orașului Milano în jurul vârstei de 32 de ani. Doi ani mai târziu, a izbucnit o aprigă controversă între eretici lui Arius și creștini. Episcopul de Milano a murit, iar arieni doreau un episcop arian însă catolici doreau un episcop fidel credinței apostolice.
Ambroziu a încercat să rezolve această dispută, așa că s-a ridicat și s-a adresat mulțumii. În acel moment, întreaga mulțime, uimită, a început să strige Ambroziu episcop. Oratorul a rămas fără voce fiindcă nu avea nici o intenție de a deveni preot ori episcop. El nici măcar nu era botezat, era doar un catehumen ce se pregătea pentru botez.
Inițial a refuzat susținând că era nevrednic, însă oameni au continuat să strige în continuare, Ambroziu episcop. Oameni au izbândit fiindcă Ambroziu dorea să mențină pacea. Așa că în ziua de 7 decembrie a aceluiași an, Ambroziu a primit botezul și a fost consacrat episcop, o săptămână mai târziu. Imediat a oferit întreaga avere Bisericii.
Până în acel moment, Ambroziu a fost cel mai înalt magistrat al imperiului din Nordul Italiei. Era foarte bine educat din punct de vedere cultural, însă destul de ignorant în ceea ce privea sfânta Scriptură. Așa că, imediat ce a fost sfințit episcop, el a și început studiul Bibliei…că tot veni vorba de a învăța la locul de muncă.
Din operele lui Origene, el a învățat să cunoască și cum să comenteze Biblia, introducând în vest practica Lectio Divina. Din Lectio Divina, ascultarea în rugăciune a cuvântului lui Dumnezeu, Ambroziu a devenit unul dintre cei mai mari predicatori și învățători ai timpului său. Predica și învățăturile sale aveau să convertească mulți oameni, inclusiv fiul risipitor al sfintei Monica, adică Sfântul Augustin.
Ambroziu este un minunat sfânt al Adventului. Din viața sa, învățăm că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, care adesea e complet diferit de al nostru. Iar în momentul în care ne supunem cu umilință planului lui Dumnezeu, Dumnezeu va reuși să săvârșească un bine mult mai mare decât am putea noi reuși pe cont propriu.
De asemenea de la sfântul Ambroziu noi mai putem învăța și practica meditării cuvântului lui Dumnezeu sau a Lectio Divina. În timpul acestui advent suntem chemați să reflectăm în rugăciune asupra Cuvântului lui Dumnezeu. De-a lungul adventului ni se prezintă diverse profeții ale lui Isaia ce îl privesc pe Mesia. Ceea ce putem noi face e să ne așezăm și să medităm cuvântul lui Dumnezeu dacă dorim să ne pregătim sufletele și inimile pentru marele mister al Crăciunului.
Plin de iubire față de Isus, sfântul Ambroziu proclamase că Omnia Christus este nobis! Adică Pentru noi Cristos este totul. Dacă avem o rană ce trebuie vindecată, atunci el este doctorul, dacă ești cuprins de febră, atunci el este izvorul, dacă ești victima nedreptății atunci el este dreptatea, dacă ai nevoie de ajutor atunci el este puterea, dacă îți e frică de moarte atunci el este viața, dacă îți dorești cerul, atunci el este calea, dacă te afli în întuneric atunci el este lumina. Gustați și vedeți cât de bun este Domnul: fericit este omul care își pune încrederea în el! De aceea sper ca Cristos să fie totul și pentru noi, după cum a fost la sfântul Ambroziu. Amin