Is 40,1-5.9-11
2Pt 3,8-14
Mc 1,1-8
Timpul adventului este un timp de har pentru noi. Este un timp de har ce ne-a fost oferit pentru a ne putea pregăti inimile, ca ele să fie pregătite pentru primirea lui Cristos la Crăciun. Doar despre asta e vorba la Crăciun, despre Isus. Nu trebuie să dorim să ne lăsăm pierduți în mania fugii spre Crăciun și să uităm despre ce e de fapt crăciunul. Adventul este un timp de har ce ne reamintește că Isus este motivul pentru crăciun. Iar la această sfântă Liturghie am avut ocazia să ascultăm din nou începutul evangheliei lui Marcu care ne-a amintit despre profeția lui Isaia care s-a împlinit în Ioan Botezătorul.
Și am auzit spunându-se, Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feței tale; el va pregăti calea ta.Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui!»” (Mc 1,2-3).
Timpul adventului este asemenea lui Ioan Botezătorul care acum strigă să ne pregătim, Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui!»” (Mc 1,3).
Să ne pregătim pentru ce? Atenția primei jumătăți a adventului din fiecare an se află pe cea de-a doua venire a lui Isus. Biserica dorește și tânjește după a doua venire a lui Isus fiindcă aceasta va însemna victoria lui Cristos asupra întregului rău și triumful lui Cristos în lume. Nu credem într-o domnie a lui Cristos ce va dura o mie de ani sau milenarism după cum cred alți. Aceste lucruri nu sunt nimic altceva decât aspecte înțelese greșit sau o interpretare eronată a cărții Apocalipsului (Ap 20). În ceea ce credem noi e faptul că milenarismul sau cei o mie de ani ai cărții Apocalipsului e o metaforă ce face referință la întreaga perioadă de timp a Bisericii dintre cele două veniri a lui Cristos, prima sa venire ca copil în Betleem și cea de-a doua sa venire ca judecător la sfârșitul timpului. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 676 spune că Această impostură anticristică se conturează deja în lume ori de câte ori apare pretenția de a împlini în istorie speranța mesianică ce nu poate fi îndeplinită decât dincolo de ea prin judecata eshatologică.
Din moment ce nu credem într-o domnie a lui Cristos pe pământ ce ar dura o mie de ani atunci cu siguranță credem în Cristos care va veni din nou și care dorește ca noi să facem tot ce putem pentru a aduce acum și aici împărăția lui Cristos. În cele două aclamații euharistice noi ne mărturisim credința în cea de-a doua venire a lui Isus.
Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim, până când vei veni.
Sau
Ori de câte ori mâncăm din această pâine și bem din acest potir, moartea ta, Doamne, o vestim, până când vei veni în slavă.
În crezul pe care îl rostim în fiecare duminică mărturisim:
Și iarăși va veni cu mărire
Să judece pe cei vii și pe cei morți;
A cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Prima parte a adventului din fiecare an ne încurajează să reflectăm la cea de-a doua venire a lui Isus și să o dorim fiindcă atunci când Cristos va veni el va triumfa asupra întregului rău pe care îl și va distruge iar planul lui Dumnezeu va ajunge într-un final la împlinire.
Am tot așteptat timp de 2000 de ani cea de-a doua venire a lui Isus însă cea de-a doua lectură de astăzi ne amintește că pentru Dumnezeu asta se aseamănă cu zilele fiindcă timpul pentru noi este foarte diferit decât timpul din veșnicie. După cum ne-a spus însuși apostolul Petru, o zi la Domnul este ca o mie de ani și o mie de ani ca o singură zi! (2Pt 3,8)
Acest timp de așteptare ca Isus să vină din nou, acest advent ce s-a repetat deja de peste 2000 de ori, este un timp de har pentru noi, un timp ce ne permite să ne pregătim inimile și ca să putem aduce împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Cea de-a doua lectură de astăzi ne-a amintit și motivul pentru care noi am primit acest timp extins, acest advent lung, înainte de a doua venire a lui Isus, iar asta fiindcă Dumnezeu este răbdător, după cum spunea și apostolul Petru, Domnul nu întârzie împlinirea promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător fată de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toți să ajungă la convertire (2Pt 3,9).
Care trebuie să fie atitudinea noastră când stăm în așteptare? Cea de-a doua lectură ne-a oferit și aceste sfaturi, cât de sfântă și evlavioasă trebuie să fie purtarea voastră, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu (2Pt 3,11-12).
Acest text al sfântului Petru de astăzi s-a încheiat cu De aceea, iubiților, întrucât așteptați acestea, străduiți-vă să fiți găsiți în pace, fără cusur și fără prihană! (2Pt 3,14).
Am petrecut luna noiembrie în rugăciune pentru sufletele din purgator, pentru cei care nu au avut inima pe deplin pregătită în momentul în care au fost chemați din această viață. În timpul acestui advent să ne pregătim inimile pentru Cristos prin a ne întoarce de la păcat și rău și prin a ne oferi cu totul lui Dumnezeu pentru ca atunci când Cristos va veni, sau când vom fi chemați din această viață, să fim gata și pregătiți. Ce cale mai bună de a face aceasta e decât a face o spovadă cu adevărat bună?
Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui!»” (Mc 1,3). Amin
