10 decembrie – Fericitul Anton Durcovici, ep. m. – 1

In 15,18-21

În timpul ultimului război mondial, aproximativ opt milioane de evrei au fost vânați de către naziști în multe țări din Europa precum, Germania, Austria, Polonia, Cehoslovacia, Franța, Belgia, și Olanda. Bărbați și femei, copii, ba chiar persoane foarte bătrâne, au fost înghesuiți ca pe niște animale în trenuri și duși în marile lagăre de concentrare naziste. Au fost dezbrăcați și închiși în încăperi bine sigilate care de fapt nu erau nimic altceva decât cuptoare unde au și fost uciși. Trupurile lor au fost aruncate apoi în gropi deschise, acoperite cu pământ și var formându-se astfel gropi comune enorme.

După ce a trecut această oroare mondială, toți supraviețuitori acestor lagăre în care au murit atât de mulți evrei, dar și creștini, preoți, episcopi, călugări și mulți alți, cu toți au crezut că vor veni timpuri mai bune, însă s-a abătut o altă oroare peste jumătate de Europă, cea a comunismului, printre care s-a aflat și țara noastră. Asemenea naziștilor, și comuniști au început să adune în închisori comune oameni, însă nu evrei ci toți cei care se opuneau conducerii lor, precum intelectuali țării, dar mai ales, preoți, episcopi catolici, greco-catolici și mulți alți. Mulți dintre ei au murit fie în închisoare asemenea evreilor în lagăre, fie în locurile unde au fost trimiși apoi cu domiciliu forțat. Însă unul dintre cei care au murit în închisori, a fost fericitul Anton Durcovici pe care îl comemorăm astăzi.

Un martor ocular care a supraviețuit aceleiași închisori, din același moment, în care a fost închis și fericitul Anton Durcovici, ne-a relatat: „Spre miezul nopții, un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni și sânge, a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În fața acestei scene, pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură și l-a acoperit. Din cauza durerilor și a gerului, episcopul Durcovici n-a putut dormi și în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deținuți, zicându-le: «Duceți crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii și pentru mult încercatul popor român». A fost apoi luat și dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951“.

În textul evangheliei de astăzi l-am auzit pe Isus cum ne-a spus că Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi (v.20). Ori de câte ori Isus vorbea despre persecuții, el făcea referință la suferințele și la persecuțiile pe care toți discipoli lui aveau să le îndure de pe mâinile iudeilor și a Romanilor din cauza proclamării tuturor învățăturilor sale. Fericitul Anton Durcovici fiind un adevărat discipol al lui Cristos, a avut curajul de a proclama învățăturile sale, fiind conștient de pericolul care îl păștea la tot pasul. A dus, după cum spunea el însuși, crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre până la capăt.

Astăzi, în multe țări din lume, mai ales în țara noastră, exceptând acele țări ostile, care sunt complet ne-creștine, aceste persecuții nu mai sunt simțite ca înainte. Însă aceste persecuții despre care ne-a vorbit Isus astăzi, și de care a avut parte și Fericitul Anton Durcovici, pot lua forma excluderii din grupul colegilor de la locul de muncă sau prin a fi victima unui tratament nedrept.

Persecuții ar putea fi și suportarea unor părinți mult prea stricți, sau a unei soții cu un soț prea dur. Luați ca exemplu acea femeie care se plângea mereu de soțul ei care avea tendința de a fi strict și rigid din cauza educației sale și a meseriei de colonel în armată. Odată ce au îmbătrânit, acesta a devenit și mai dificil și mai imposibil de suportat. Iar paharul suferinței ei s-a umplu în momentul în care acesta s-a pensionat din moment ce ea a trebuit să stea cu el acum permanent.

Cum ar trebui un creștin să se confrunte cu suferințele și persecuțiile? Un ucenic al lui Cristos nu trebuie să fie un fatalist sau să scape, după cum nici fericitul Anton nu a fost. El nu trebuie să întâmpine problema stând jos. Dacă poate face ceva pentru a remedia problema, atunci cu siguranță trebuie să o și facă.

Poate că ar trebui să se uite și la propria persoană pentru a vedea dacă el însuși nu e o parte a problemei. Dacă însă e peste puterile sale, atunci trebuie să o considere ca pe o cruce pe care un discipol trebuie să o poarte în urmarea lui Cristos. După cum spunea și Isus, Nici un slujitor nu e mai mare decât stăpânul.

Întrebarea cu care aș dori să închei este, când avem parte de suferințe și persecuții peste puterile noastre, ne complăcem în milă proprie, ne aruncăm armele și renunțăm? Sau găsim un sens în mijlocul durerilor, acela de a ne face mai maturi și mai puternici în credință și speranță, pentru ca să putem duce și noi crucea Mântuitorului răstignit pentru păcatele noastre până la final, după cum a făcut și fericitul Anton Durcovici? Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}