Lc 2,36-40
Profetesa Ana
Sunt unele persoane care atunci când îmbătrânesc încep să devină mai receptivi, îngrijorați, mai temători, nesiguri ba chiar amari. Însă mai sunt și alți care atunci când îmbătrânesc, îmbătrânesc frumos și productiv. De exemplu, Miguel Cervantes a scris capodopera Don Quixote pe când avea doar 70 de ani. Noah Webster a scris monumentalul său dicționar tot la vârsta de 70 de ani. Socrates și-a oferit mare parte din marile sale filosofii tot la vârsta de 70 de ani. Clara Barton a fondat Crucea Roșie Americană la doar 59 de ani. Benjamin Franklin a ajutat la formarea constituției Statelor Unite la doar 81 de ani. Benjamin Desraeli a devenit primul ministru al Angliei pentru a doua oară la vârsta de 70 de ani. Thomas Edison lucra neobosit în laboratorul său la vârsta de 83 de ani. Guiseppe Verdi a compus Te Deum la 85 de ani. Michelangelo avea vârsta de 80 de ani când a pictat mare parte din imensele cale capodopere. Galileo a făcut marea sa descoperire pe când avea 73 de ani. Iar în textul evangheliei de astăzi vedem cum profetesa Ana, care era foarte activă în templu, avea și ea 84 de ani.
Despre această profetesă Ana nu se știe absolut nimic în afară de ceea ce este scris în pasajul evangheliei de astăzi. Că Ana era o văduvă. Și cu toate că era văduvă, ea nu ajunsese să fie amară asemenea multor altora, plină de resentimente și nesigură. Ea era bătrână însă nici măcar pentru o singură clipă nu a renunțat la speranță. Vârsta ei înaintată nu i-a ucis speranța proprie în Dumnezeu.
Spre diferență de John Powers în cartea sa intitulată Păcatul ne-originar și Dumnezeul de înghețată, care ne-a vorbit despre un băiat pe nume Conroy care i-a scris lui Dumnezeu o scrisoare. În această scrisoare băiatul se plânge de faptul că oameni trebuie să îmbătrânească.
Vorbind pentru Dumnezeu, un prieten adult scrisese înapoi o scrisoare acestui băiat pe nume Conroy spunând că Adesea găsesc modul tău de a gândi destul de uimitor. Pentru mine, cel mai frumos moment de pe pământ se află în oameni în vârstă. Ei sunt apusul meu uman.
Sunt două lucruri pe care profetesa Ana le-a făcut în viața ei de văduvă și la vârsta ei înaintată, lucruri pe care suntem invitați cu toți să le punem în practică, mai ales persoanele în vârstă.
Primul e faptul că ea nu s-a oprit niciodată din al adora pe Dumnezeu. Ea și-a petrecut propria viață în templul lui Dumnezeu alături de poporul lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu ne dă biserica sa pentru a fi mama noastră în credință. De aceea, ne jefuim pe noi înșine de o comoară neprețuită în acel moment în care neglijăm să fim poporul care îl adoră.
Al doilea e faptul că ea nu a încetat nici măcar pentru o clipă din rugăciune. Adorarea publică, precum participarea la sfintele Liturghii din Biserică, este un lucru foarte minunat. Însă adorarea particulară, precum rugăciunea este și ea la fel de minunată. După cum spusese cineva că Se roagă foarte bine împreună cei care se roagă bine mai întâi singuri. Ani a lăsat-o pe profetesa Ana fără a avea pic de amărăciune, receptivitate, griji, frică, și nesiguranță iar asta fiindcă zi de zi ea rămânea în legătură cu Dumnezeu. Dumnezeu este sursa puterii și în a cărui putere slăbiciunile noastre sunt făcute perfecte.
Profetesa Ana nu s-a oprit nici măcar pentru o clipă din adorare. Ea nu s-a oprit de loc din rugăciune. Ea nu s-a oprit deloc din a se încrede și din a spera. Iar într-un final, Dumnezeu a recompensată-o pe Ana prin a-i permite să îl vadă cu ochii ei pe mult-așteptatul Mesia, Isus Cristos.
De aceea, întrebarea cu care voi încheia este, Cum îmbătrânim noi, în mod productiv sau amar? Amin
