Duminica a 2-a de peste an (B) – 5

1Sam 3,3b-10.19
1Cor 6,13c-15a.17-20
In 1,35-42

Astăzi începem din nou celebrarea duminicilor timpului de peste an. Iar în prima dintre ele, cea de astăzi, am putut vedea cum Dumnezeu ne cheamă mai tare ca niciodată și ne invită să Venim și să vedem, dar mai ales de a fi discipoli lui. Astăzi, Biserica ne reamintește că chemarea lui Dumnezeu este una reală, că Dumnezeu ne cunoaște și ne cheamă în mod personal pe nume. Astfel, ea ne încurajează să răspunde mai eficient acestei chemări, cu trupul, sufletul și spiritul.

Prima lectură de astăzi luată din cartea profetului Samuel, relatează chemarea dramatică a lui Samuel. De fapt, ne amintește de propria noastră chemare. De multe ori, unii oameni m-au tot întrebat, Cum vorbește Dumnezeu unei persoane, când și unde vorbește, și cum răspundem chemării lui Dumnezeu? Acestea sunt întrebări cu adevărat interesante și reflectă și confuzia noastră, după cum am putut vedea și în cazul tânărului Samuel de astăzi.

Cu toate că trăim într-o lume destul de gălăgioasă, noi tot îl putem auzi pe Dumnezeu însă doar dacă ne vom disciplina pe noi înșine, împotriva gălăgiei spirituale și biologice. Viața e plină de vocii a lui Dumnezeu. El ne vorbește asemenea unui tată și ne cheamă să îl slujim zi de zi. Asemenea lui Samuel, și noi va trebui să fim mereu gata să spunem, Vorbește Doamne, căci slujitorul tău ascultă.

Însă, singura problemă e faptul că de cele mai multe ori, noi suntem prea ocupați sau mereu într-o grabă, și nu mai avem timp deloc pentru a-l asculta. De aceea, va trebui să fim dispuși mereu să îl ascultăm pe Dumnezeu. Întrebarea e, când a fost ultima oară când am petrecut 10 minute în tăcere în prezența sa? Nu avem cum să îl auzim dacă noi suntem cei care vorbim continuu.

Cea de-a doua lectură din această duminică ne vorbește despre teologia morală a lui Paul. Iar asta fiindcă, acest text atinge unul dintre cele mai importante probleme morale care aproape că a sfidat soluțiile societății moderne de astăzi. De fapt, chiar și acum când vorbesc, ea își dezvoltă și mai multe tentacule. Această problemă este imoralitatea pe care Paul a redus-o pur și simplu la desfrânare.

Ce importanță are aceasta în răspunsul pe care trebuie noi să îl dăm chemării lui Dumnezeu? Acest viciu este un păcat împotriva trupului dar mai ales împotriva Duhului lui Dumnezeu care trăiește în noi. Cu toate că e o problemă imorală, ea încetinește creșterea noastră spirituală precum și abilitatea noastră  de a răspunde eficient chemării lui Dumnezeu.

Prin aceasta Paul dorește să ne atragă atenția asupra relației dintre moralitate și spiritualitate. Partea spirituală e afectată de cea fizică. De asemenea, Paul ne mai amintește că noi aparținem complet lui Dumnezeu. Iar a ne păstra pe noi înșine pentru Dumnezeu este o cale foarte importantă de a răspunde chemării sale. Este o cale prin care ne putem oferi complet lui Dumnezeu ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu (Rom 12,1).

Evanghelia din această duminică ne prezintă începutul slujirii publice a lui Isus. Mărturii despre el continuă să apară mai ales de la Ioan Botezătorul care și-a împlinit propria misiune. Astăzi, el și-a împlinit propria profeție, Nu sunt cel care trebuie să vină… Cu siguranță el nu era Mesia, acesta e și motivul pentru care și-a îndreptat proprii discipoli spre urmarea lui Isus spunându-le, Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!

Textul evangheliei de astăzi ne provoacă să reflectăm asupra răspunsului nostru dat chemării lui Dumnezeu. După cum Isus a spus primilor săi discipoli tot la fel ne spune și nouă acum, veniți și vedeți. Andrei l-a invitat pe fratele lui Petru cu exact aceleași cuvinte, vin-o să-l vezi pe Mesia. De asemenea, după întâlnirea cu Cristos, femeia samariteană și-a invitat propriul popor cu exact aceleași cuvinte, Veniți să-l vedeți pe Domnul (In 4,29).

Acestea sunt invitații de a-l urma pe Cristos. Iar a răspunde la aceste invitații este o datorie zilnică ce necesită întreaga noastră ființă. De asemenea, ea necesită și ajutorul celorlalți pentru a răspunde. Dumnezeu ne cheamă pe nume zi de zi, vin-o și urmează-mă, vin-o și vezi. De aceea, asemenea psalmistului răspunsul nostru trebuie să fie mereu, Iată, vin, Doamne, ca să fac voința ta! Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?