Mt 13, 44-46

O credință necompromisă

Dintre toate fecioarele martire ale Romei, nici una nu a primit o cinstire atât de mare din partea Bisericii primare precum sfânta Agneza pe care o comemorăm astăzi. Ea a fost cinstită încă din secolul 4. Numele ei apare până și în prima rugăciune Euharistică. Și totuși, nimic nu ne știe despre sfânta Agneza a Romei în afara faptului că era foarte tânără, doar 12, sau 13 ani, când a fost martirizată la jumătatea secolului 3, pe când creștinismul încă nu era permis pentru a se practica în public.

Când a împlinit vârsta de 13 ani, fiul unui guvernator roman se îndrăgostise de ea. Într-o bună zi s-a dus pentru ca să vorbească cu părinți ei de la care să obțină permisiunea de a se căsători cu ea, însă ei au ales să respecte dorința Agnezei și au cerut o amânare. Omul a insistat, însă Agneza a răspuns că ea deja își dăruise inima lui Cristos. Așa arată frumusețea lui Cristos, a spus ea, încât strălucirea excelează mai tare decât cea a soarelui și a stelelor; cerurile sunt pline de mărirea sa. El este atât de puternic încât toată forța cerurilor și a pământului nu o pot cuceri. Îl iubesc mai mult decât propriul meu suflet și decât propria mea viață și sunt dispusă să și mor pentru el.

Fiul acelui guvernator a devenit amar și furios; a tot încercat să o convingă pe Agneza să își compromită curăția, promițându-i avere și bijuterii prețioase. Ea a rezistat oricărei ispite. Apoi a amenințat-o, și i-a spus ca dacă nu cedează o va acuza că este creștin. Asta însemna că avea să înfrunte moartea, dacă nu renunța la hotărârile ei, din moment ce era contra legii să fii creștin.

Când i-a spus ceea ce avea de gând să facă, Agneza plină de curaj i-a răspuns că Nu voi fi niciodată de acord să îl supăr pe Dumnezeul meu prin păcat, și cu bucurie voi pătimi pierderea tuturor lucrurilor decât să îmi pierd sufletul. Într-un final a avut parte de martiriu prin decapitare.

Sufletul nostru este perla cea mai de preț. Asemenea sfintei Agneza și noi va trebui să fim dispuși mereu să suferim decât să ne pătăm sufletul de pata păcatului. Pentru că nici un păcat nu merită pierderea sufletului nostru și a mântuirii veșnice.

Datorită faptului că numele de Agneza este asemănător cu cuvântul latinesc Agnus, care tradus înseamnă miel, ea adesea mai este portretizată în picturi ținând în brațe un miel nevinovat. De asemenea, în această zi în Roma, miei sunt binecuvântați solemn, iar lâna lor este luată pentru a se face veșminte speciale pentru papă și anumiți arhiepiscopi numite pallium. Veșmintele speciale au scopul de a reaminti papei și arhiepiscopilor că grija mieilor și a oilor lui Cristos, adică noi, le-au fost încredințate grijii lor, iar ei trebuie să fie buni păstori care să umble pe urmele lui Cristos, bunul păstor, Isus, protejându-ne de rău și îndrumându-ne spre pășuni verzi.

Agneza este o reamintire pentru noi, a faptului că sfințenia nu depinde de numărul anilor pe care îi avem. Copii înțeleg, adesea mai bine decât adulți, că urmarea lui Isus înseamnă să îl urmezi cu întreaga inimă, trup și suflet. Cu ajutorul rugăciunilor și a exemplului sfintei Agneza, sperăm că și noi vom ajunge să vedem gloria lui Cristos în împărăția veșnică a cerului prin a fi martori ai iubirii sale fără ezitare în această viață. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?