Mc 4,1-20
Parabola semănătorului
Se spune că Franklin Roosevelt, adesea avea parte de rânduri lungi de oameni ce doreau să vorbească cu el la Casa Albă. La un moment dat s-a plâns că nimeni nu acordă nici o atenție la ceea ce spune el. Într-o zi, în timpul unei recepții, s-a decis să facă un mic experiment. Fiecărei persoane care se punea la acel rând, el mergea la ea îi scutura mâna, după care murmura, Mi-am ucis bunica în această dimineață. Oaspeți răspundeau cu fraze precum, Minunat! Continuă lucrarea cea bună! Suntem mândri de tine. Dumnezeu să te binecuvânteze, Domnule. Abia pe la sfârșitul rândului, în timp ce saluta ambasadorul Boliviei, acesta chiar l-a ascultat. Acesta s-a aplecat ușor spre urechea sa și i-a șoptit, Sunt sigur că a meritat-o!
Textul evangheliei de astăzi ne-a vorbit despre parabola semănătorului care era destinată a veni în ajutorul ascultătorilor săi. Sunt diverse moduri de a accepta cuvântul lui Dumnezeu fiecare producând diferite tipuri de roade. Iar după ce a spus această parabolă, Isus le-a spus, Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!”(v.9).
Se spune că sunt patru tipuri de persoane care ascultă cuvântul lui Dumnezeu: Primi sunt ascultătorii ignoranți. Ei sunt cei care își închid mintea. Ei sunt cei care ignoră cu desăvârșire și nu ascultă deloc. Astfel de persoane sunt de ne-atins și oarbe la ceea ce nu doresc să asculte.
Al doilea timp sunt ascultătorii superficiali. Ei nu reușesc să gândească de unii singuri sau să își de-a seama ce înseamnă, le lipsește profunzimea. Adesea îi vedem cum pretind cu expresii de genul Da, uuu, corect, bine. Inițial o să răspundă cu o reacție emoționantă însă odată ce au rostit aceste cuvinte mintea lor deja începe să rătăcească din nou.
Al treilea timp sunt ascultători selectivi. Ei sunt astfel fiindcă au multe interese sau griji, însă le lipsește abilitatea de a asculta sau înțelege ceea ce e cu adevărat important. Ei sunt prea ocupați pentru a se ruga, sau prea preocupați pentru a studia sau medita cuvântul lui Dumnezeu. Ei practica deseori ascultarea selectivă, aleg anumite părți din conversație, adesea cele care îi interesează pe ei.
Al patrulea sunt ascultători cu mintea deschisă. Ei sunt, mereu, dispuși să asculte și să învețe. Ei nu sunt niciodată prea mândri sau prea ocupați să învețe. Ei ascultă ca să înțeleagă. Ei practică ascultarea atentă, fiind atenți, și concentrându-și energia asupra tuturor cuvintelor care se spune. Astfel cu toți va trebui să încercăm pe cât posibil să practicăm ascultarea emfatică care este și cea mai eficientă formă de ascultare, după cum spusese Stephen Covey. Ascultarea emfatică este abilitatea de a te pune în papuci celeilalte persoane pentru a vedea, auzi, simți totul din perspectiva ei. Este abilitatea de a asculta nu doar cu urechile ci și cu inima. Este cea mai înaltă formă de ascultare.
A fost la un moment dat un om care a îndrăznit să îl provoace pe Dumnezeu. Și i-a spus, Arde acest tufiș după cum ai făcut cu Moise, Doamne și te voi urma. Dărâmă acest zid după cum ai făcut cu Iosue, Doamne, și voi lupta. Potolește valurile după cum ai făcut la Galileea, Doamne, și te voi asculta. Iar omul a stat lângă tufiș, lângă un zid, aproape de mare și a așteptat ca Dumnezeu să îi vorbească. Iar Dumnezeu i-a vorbit omului, iar Dumnezeu i-a răspuns. A trimis foc, însă nu tufișului, ci în biserică. A dărâmat un zid, însă nu din cărămizi, ci din păcate. A potolit o furtună, însă nu de pe mare, ci din suflet. Iar Dumnezeu a așteptat ca omul să răspundă. Și a așteptat….a așteptat….și a așteptat…. Însă din cauza faptului că omul privea la tufiș și nu la inimi, la cărămizi și nu la vieți, la mare și nu la suflete, a decis că Dumnezeu nu a făcut nimic.
Într-un final, a privit spre Dumnezeu și l-a întrebat, Ți-a pierdut puterile? Iar Dumnezeu a privit la el și i-a spus, Ți-ai pierdut auzul? Amin
