Mc 4,26-34
Semințele cresc singure
Într-o noapte destul de furtunoasă un copil s-a dus la ușa unei bătrâne și a început să bată la ea. Copilul era destul de amețit. Bătrânica i-a pregătit un pahar cu lapte și deja știa că numele copilului era Howard. Copil i-a fost foarte recunoscător după ce a terminat de băut acel pahar cu lapte.
După câțiva ani acea femeie bătrână s-a îmbolnăvit și nimeni nu avea grijă de ea. Era foarte bolnavă. Pe când era în spital se preocupa de factura ei de spital fiindcă nu avea bani necesari pentru a o plăti.
După operație, a găsit un bilețel scurt lângă masa din salonul ei. Când l-a văzut a și început să tremure fiindcă se gândea că primise deja factura pe care trebuia să o plătească. Însă pe acel bilețel scria, Factura a fost deja plătită printr-un pahar cu lapte. Cu drag, dr Howard Kelly. Femeia și-a amintit imediat de ceea ce făcuse, și i-a mulțumit doctorului din străfundul inimii ei. Oare împărăția lui Dumnezeu începe și la noi cu astfel de situații?
În textul evangheliei de astăzi am avut ocazia să ascultăm alte două parabole ale lui Isus, în care vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu. Isus a sădit această sămânță a împărăției cu mai bine de două mii de ani în urmă, însă a sădit-o și în sufletele noastre în momentul în care am fost botezați, în momentul în care fiecare dintre noi a devenit creștin. Însă întrebarea e, această sămânță a împărăției lui Dumnezeu crește oare deja în inimile și în sufletele noastre sau încă nu? Răspunsul cel mai probabil e că încă nu iar asta fiindcă cu siguranță sunt încă multe alte zone în viețile noastre în care Cristos încă nu domnește, ci lumea iar uneori ba chiar Satana e cel care se află în control, în ciuda multelor noastre rugăciuni, citire a sfintei Scripturi, participare la numeroase sfinte Liturghii și multe altele asemenea. Însă, asemenea seminței ce crește încet dar bine, această sămânță a împărăției este foarte puternică și nimic nu o poate opri din creștere. Fiindcă creșterea ei este naturală și de neoprit, asemenea adevărului care este de neoprit, iar asta fiindcă Dumnezeu e cel care îndrumă creșterea ei. El este cel care se ocupă de timpul de creștere și dezvoltare a împărăției în lume dar și în noi. Însă:
Unu, atât de multe persoane trec prin viață fără a recunoaște mâna lui Dumnezeu. Mulți dintre noi au tendința de a spune că multe miracole care au loc în viețile lor sunt simple coincidențe. Însă adevărul e că miracolele au loc atunci când calea lui Dumnezeu coincide cu a noastră. Dumnezeu ne-a dat atât de multe miracole în viețile noastre iar noi prea des rupem roadele acestor haruri fără ca să rezervăm timp pentru a fi recunoscători sau pentru al conștientiza. Cineva spusese că ne păcălim pe noi înșine, din lipsă de experiență, de apropierea și prietenia Tatălui Nostru ceresc, care iubește să aibă grijă de noi și să ne ofere numai lucruri bune. Uneori, el trebuie să ne și pedepsească spre binele nostru. Când acest lucru are loc noi nu trebuie să ne împotrivim mâinii iubitoare a lui Dumnezeu fiindcă el îi mustră doar pe cei pe care el îi iubește, pentru ca ei să poată aduce și mai multe roade.
Doi, harurile mari vin în măsuri mici. Pentru ca harul lui Dumnezeu să intre în viețile noastre noi va trebui să ne facem partea mică și să ne gândim la cât de mult primim în schimb de la acest efort atât de mic al nostru. De exemplu efortul de a merge la sfânta Spovadă. Mergem la biserică, stăm timp de 10 minute ca să ne pregătim sau intrăm direct, vorbim cu preotul după care ne săvârșim pocăința. După ce săvârșim toate acestea, Dumnezeu i-a sufletul nostru dintr-o stare de moarte la o viață nouă, moment în care sufletul nostru este vindecat și restaurat la starea frumoasă de har de dinainte. Harurile lui Dumnezeu vin la noi și datorită micilor noastre eforturi.
În viață mereu vom planta semințe prin tot ceea ce spunem și facem. Așa că ceea ce va trebui să facem e să avem grijă ca roadele pe care le culegem să provină din faptele bune pe care le săvârșim zi de zi, indiferent de cât de mici și nesemnificative ar părea. Amin
