Dt 18,15-20
1Cor 7,32-35
Mc 1,21-28

Fi atent la Cristos și la profeții săi autentici

Astăzi, Biserica continuă să ne încurajeze să ascultăm cu atenție de Cristos. El este învățătorul nostru care vorbește cu autoritate. De asemenea, ni se mai amintește de consecințele vorbirii false în numele Domnului.

Prima lectură de astăzi, luată din carte Deuteronomului este una din acele pasaje din biblie care fac parte din acele profeții mesianice. Prin această profeție de la Moise, Dumnezeu ne promite un mântuitor. Această promisiune a fost împlinită în Cristos. Apoi, Cristos însuși a fost cel care a chemat slujitori autentici pentru a fi profeți săi. De aceea, noi va trebui să dăm atenție mai mare acestor profeți autentici. După cum a spus Moise însuși, Dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele pe care le va spune în numele meu, eu îi voi cere cont (v.19).

Din nefericire, astăzi sunt tot mai mulți cei care susțin că sunt profeții lui Dumnezeu. Dumnezeu cunoștea aceasta încă dinainte ca acești profeți să se ridice, de aceea a și spus că Dar profetul care…spunând ceva în numele meu ce nu i-am poruncit să spună sau vorbind în numele altor dumnezei, profetul acela să moară! (v.20)

Întrebarea e, cum putem distinge și recunoaște acești profeți falși? Evanghelistul Matei ne dă un indiciu în această privință, Feriți-vă de profeții falși…îi veți recunoaște după roadele lor (Mt 7,15-20). Cu alte cuvinte, astăzi suntem chemați la vigilență, discernământ și la a acorda mai multă atenție bisericii.

Cea de-a doua lectură de astăzi este și ea destul de importantă în această privință. Paul ne oferă un sfat uimitor în ceea ce privește celibatul și căsătoria. Însă la începutul acestui sfat, Paul a adăugat cu înțelepciune că Cel care este necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să-i placă Domnului, (1Cor 7,32). După ce a spus aceasta, apostolul continuă prin a-și oferi propria sa opinie înțeleaptă.

Cu toate că Paul a fost un profet, el cunoștea bine consecințele expresiei așa vorbește Domnul, când Domnul nu i-a poruncit lui să spună vreo ceva. El doar și-a oferit propria sa părere care a fost una înțeleaptă și un lucru înțelept de făcut. El nu a trebuit să fie fals în ceea ce a spus, că Dumnezeu i-a poruncit să vorbească. Nici nu era nevoit să înșele pe cineva pentru a-și face cunoscută ideea. Și totuși, ceea ce a spus era destul de clar și corect.

În textul evangheliei de astăzi vedem cum Isus s-a înflăcărat în fața poporului său. El nu i-a înșelat niciodată dar mai ales nu a făcut niciodată acuzații false. Ci mai degrabă, spre diferență de cărturari și farisei, el a învățat cu autoritate. Învățăturile lui nu erau bazate pe susțineri pământești, sau pe abilitatea sa de a-i cita pe cei dinaintea lui. Singurele sale susțineri a fost faptul că el este Fiul lui Dumnezeu. Autoritatea lui venea de la tatăl său. De aceea, un adevărat profet e cel care se bazează și îl are alături pe Dumnezeu.

Va trebui să fim mereu atenți și să știm să discernem fiecare profeție și să le evaluăm ținând cont de cuvintele lui Dumnezeu din scripturi. Tot ceea ce e contrar a ceea ce spune scriptura, sau orice profeție ce promovează un stil de viață nesănătos sau o spiritualitate superficială, e evident că nu poate proveni de la Dumnezeu.

Din păcate, până și un profet autentic mai poate greși. Cu siguranță, el poate, atunci când își pierde concentrarea, să devină un pic cam mândru. Când se oprește din a-l asculta pe Cristos, va începe să se asculte pe sine însuși. Iar apoi pentru a se revanșa pentru lipsele lui, va transmite oamenilor propriile sale cuvinte în numele lui Dumnezeu.

În încheiere vă invit să continuăm să ascultăm de Isus și să fim atenți doar la profeți săi autentici care vorbesc pentru Dumnezeu. O, de aţi asculta astăzi glasul lui: “Nu vă împietriţi inimile (Ps 94,7-8). Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?