Lc 18,9-14
Parabola vameșului și a fariseului
O sursă necunoscută a venit cu un articol intitulat, Cum să te simți mizerabil. Acesta scria că Gândește-te la tine însuți. Vorbește despre tine. Folosește „Eu” pe cât de des posibil. Oglindește-te mereu în părerea celorlalți. Ascultă cu lăcomie ce au ceilalți de spus despre tine. Așteaptă să fii apreciat. Fi suspicios. Fi gelos și invidios. Fi sensibil la nimicuri. Nu ierta niciodată o critică. Nu te încrede în nimeni decât în tine. Insistă asupra considerației și respectului. Impune aprobarea viziunii tale asupra tuturor celorlalți. Supără-te dacă oameni nu sunt recunoscători ție pentru favorurile pe care le faci lor. Nu uita niciodată un serviciu pe care l-ai făcut. Evită-ți datoriile pe cât de mult poți. Fă pe cât de puțin poți pentru ceilalți.
Fariseul din textul evangheliei de astăzi ne arată clar acest mod în care ne putem simți mizerabili și mândri. Fariseul începuse să enumere toate realizările sale. Se compara pe sine însuși cu vameșul față de care avea o stimă extrem de joasă. Și spunea, nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreți, nedrepți, adulteri, sau chiar ca vameșul acesta (v.11). El mereu spunea, eu, eu, eu. Era un egoist autentic. Prin urmare, asemenea fariseului, dacă noi devenim centrați-pe-sine și ne căutăm doar pe noi, atunci vom deveni prea mândri și prea drepți-cu-sine. Nu e de mirare că e destul de dificil să ne asociem pe noi înșine cu oameni mândri fiindcă ei mereu privesc în jos sau găsesc greșeli în ceilalți.
Pe de altă parte, vameșul este un model, nu al stării de păcat ci al umilinței sale de a-l accepta, mod în care ar trebui să ne petrecem și noi viețile. El stă în partea din spate a templului și nici măcar nu avea curaj să își ridice ochi. Nu se preamărește pe sine deloc. Își apleacă capul și își bate pieptul, semn al acceptării și al conștientizării nevredniciei sale și stării sale de păcat din fața lui Dumnezeu. Și l-am auzit spunând, Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul! (v. 13.). Cristos ne spune că acesta din urmă a plecat acasă îndreptățit. Noi, asemenea vameșului, suntem păcătoși. Nici unul dintre noi însă nu se poate îndreptăți sau mântui fără harul lui Dumnezeu.
Acest pasaj evanghelic ne vorbește despre umilința pe care noi ar trebui să o practicăm ca și discipoli ai lui Cristos.:
Prima ne spune că umilința vine din a ne măsura pe noi înșine cu măreția lui Dumnezeu. Cu toți știm că mândria mereu începe cu compararea propriei persoane cu ceilalți. Însă Isus ne spune că singura persoană cu care ne putem compara este Dumnezeu, Tatăl. Și ne-a oferit chiar și o rețetă pentru umilință, când ne-a spus fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit (Mt 5,48). Sfântul Augustin insistase și el că sunt trei virtuți care sunt esențiale pentru sfințenie sau perfecțiune: umilința, umilința, umilința. Dacă dorim să trăim în umilință, va trebui să ne menținem ochii asupra perfecțiunii lui Dumnezeu Tatăl și nu asupra celorlalți.
A doua ne spune că trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu cu umilință și nu cu mândrie. O rugăciune umilă e cea plăcută lui Dumnezeu. Dumnezeu aude rugăciunile noastre doar dacă ne apropiem de el cu umilință. Cred că ne întrebăm acum de ce Dumnezeu acceptă rugăciunea unei persoane anume dar o respinge pe a altuia. Isus ne dă un indiciu în această privință, adică disprețuirea aproapelui închide ușa inimii lui Dumnezeu. Un exemplu în această privință este tocmai fariseul a cărui rugăciune este doar pentru el însuși și disprețuiește pe cei care îi disprețuia el. Vameșul se umilea pe sine înaintea lui Dumnezeu și cerea milostivire. Dumnezeu a răspuns rugăciunii sale fiindcă el avea remușcări pentru păcatele lui. Vameșul îl căuta pe Dumnezeu cu umilință și nu cu mândrie.
Al treilea ne spune că umilința necesită caritatea. Noi în mod normal avem tendința de a-i judeca pe ceilalți. Ne comparăm pe noi înșine cu ceilalți și le distrugem reputația prin critici, bârfe ori calomnii. Însă uităm că în ochii lui Dumnezeu, noi am primit multe și că și mai multe se așteaptă de la noi prin a fi caritabili față de aproapele nostru. De aceea să nu uităm niciodată că Dumnezeu nu poate fi acolo unde nu există caritate creștină și creștinism autentic. Amin
