Ier 31,31-34
Evr 5,7-9
In 12,20-33
O femeie bătrână, înainte să moară, și-a chemat toate rudele și le-a cerut să îi mai îndeplinească două ultime cereri. Rudele au și fost de acord și au întrebat-o pe acea femeie care sunt aceste ultime două cereri. Femeia a răspuns, Să permiteți ca mâna mea dreaptă să țină o Biblie când se va afla în sicriu. Asta pentru a-mi reaminti de promisiunea lui Cristos a vieții veșnice. Rudele au răspuns că așa vor face. Iar femeia a continuat. A doua e ca să permiteți ca mânea mea stângă să țină o furculiță. Membri familiei de data aceasta au rămas surprinși fiindcă unde în lume veți găsi un mort să țină în mână o furculiță în sicriu. Ei au crezut că îi era foame când i-a întrebat dacă au fost vreodată invitați la vreun banchet. Rudele i-au răspuns că Da, de câteva ori, la aniversări de zile ne naștere, de nunți și diverse petreceri. Femeia a continuat, În care parte a petreceri este servită cea mai bună mâncare? Au stat și s-au gândit după care i-au răspuns, Spre finalul petrecerii când este servit desertul. După care femeia i-a întrebat din nou. Ce ai să folosești când ți se va servi desertul? Au stat și s-au gândit iarăși după care au spus, O furculiță. Femeia a spus, Tot la fel și cu viața, cea mai bună parte e spre final, nu la început, când vom fi împreună cu Tatăl ceresc.
Cea mai bună parte e spre final. Când menționez această expresie nu pot să nu îmi amintesc de ceea ce spusese Scot Peck într-o carte de a sa intitulată Drumul mai puțin umblat, că una dintre tehnicile de dezvoltare a disciplinei este satisfacția întârziată. Satisfacția întârziată este procesul de planificare a durerii și plăcerii vieții într-un asemenea mod încât plăcerea și durerea să treacă odată pentru totdeauna. Experiența morții sau a renunțării unei părți a propriului nostru sine va avea întotdeauna un singur rezultat, acela al recompensei iar acea recompensă este viața veșnică.
Această moarte față de sine sau altfel spus, dacă propria noastră voință nu moare, nu vom putea aduce roade pentru Dumnezeu e ceea ce ne spune Isus în evanghelia de astăzi. El spune că dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, va aduce rod mult.
Mai exact, ce vrea să spună această moarte pentru sine sau moarte a propriei voințe, pentru mine și pentru tine în fiecare zi a vieții noastre? Înseamnă a ne ucide mândria și de a cere ajutor, de a ne admite problemele și de a căuta ajutor de la alți și de la Dumnezeu, a ierta persoana din inimă și de a o trata cu iubire din nou și din nou. Îmi amintesc că cineva spusese la un moment dat că, cerem sănătate ca să putem face lucruri mărețe însă el ne dă infirmitate pentru ca să facem lucrurile mai bine. Cerem bogății ca să fim fericiți însă ne dă sărăcie ca să fim mai înțelepți.
Ernest Tan, în cartea sa intitulată Trăind viața pe deplin a spus că Auto-investirea este o cheie a creșterii. Cu cât mai mult investești în viață, cu atât mai mult câștigăm. Asta e și ceea ce am auzit în textul evangheliei de astăzi, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult (v.24).
Acest autor adăugase că viețile noastre conțin diverse ocazii de investiții precum:
- Șansa de a întâlni cunoștințe noi și de a dezvolta prietenii mai profunde cu unii dintre ei.
- Ocazia de a ne perfecționa abilitățile și potențialul prin a adopta responsabilități noi, de exemplu, acceptarea unei funcții ce ni se oferă, în ciuda diferitelor temeri.
- Șansa de a vorbi deschis despre gânduri și sentimente.
- Posibilitatea de a experimenta comportamente noi precum testarea unor haine noi, sau noi moduri de așezare a părului, înfrângerea timidității și a inhibiției prin alăturarea la adunări sociale.
- Entuziasmul de a ne implica în probleme sociale prin diverse mișcări, proteste sau organizații.
- Triumful de a lua decizii personale în viață și de a face cu adevărat o diferență.
Și în textul evangheliei de astăzi Isus ne vorbește despre a ne urî propria viață. Însă cu toți știm că viața este sacră și că nici un om nu o poate lua, nici a lui și nici a altuia. În trecut celor care se sinucideau nu li se permitea sfinte Liturghii în biserici. Perspectiva sinuciderii acum s-a mai ușurat puțin, nu pentru faptul că viața a devenit mai puțin prețioasă ci din cauza unor descoperiri psihologice care au descoperit faptul că cei care se omorau singuri sunt cel mai adesea bolnavi mintali și prin urmare nu sunt complet responsabili de gesturile lor. Să însemne asta că Isus ar da o importanță mai mică vieții?
Contextul evangheliei ne arată că a urî înseamnă să preferi mai puțin. Comparația de aici are loc între viața din această lume și viața veșnică pe care a realizat-o Isus, atașamentul față de casă, de cei dragi precum și bunurile îi pot opri pe oameni din a-l urma și să își închidă ochii la valorile împărăției. El ne spune să renunțăm la iubirea vieții noastre de dragul vieții celor pe care îi iubim.
Dacă ar fi să alegem între viața din această lume și viața veșnică, pe care am alege-o? Amin.
