In 8,1-11
Femeia adulteră
Daca e sa folosim limbajul eufemistic, astăzi, atunci cu siguranță am rosti cuvinte precum aventură extramaritală în loc de adulter. De ce?
În textul evangheliei de astăzi, cărturari și farisei aduc o femeie care a fost prinsă în actul adulterului. Ei îi prezintă cazul în fața tuturor într-un asemenea mod încât să fie omorâtă cu pietre în conformitate cu legea lui Moise. Însă înainte de aceasta, îl întreabă pe Isus ce părere are. Iar asta fiindcă adulterul era una dintre cele trei grave păcate pedepsite cu moartea.
Cu toți știm că adulterul este definit ca legătura sexuală dintre o persoană căsătorită și una necăsătorită, sau dintre două persoane căsătorite dar cu soți diferiți. În majoritatea societăților adulterul este interzis și condamnat, uneori chiar cu pedepse enorm de dure. De exemplu, codul babilonian al legii regelui Hammurabi (sec 18 î. Cr), adulterul era pedepsit cu moartea prin înecare. În Grecia antică și în legea romană, soții adulteri puteau fi uciși. În islam, Coranul afirmă că cei care se fac vinovați de adulter trebuie să fie grav pedepsiți cu 100 de bice. Însă tradiția iudaică era fără echivoc în condamnarea adulterului. Iar asta fiindcă ambii trebuiau să fie executați (Lev 20,10) iar asta trebuia să fie făcută neapărat cu pietre. Însă astăzi nu se mai practică această lege a omorârii păcătoșilor cu pietre. Însă, bârfim despre alți oameni până la moarte. Bârfa subminează binele care e în noi și în aproapele nostru.
Farisei l-au pus pe Isus într-o dilemă în pasajul evangheliei de astăzi. Iar asta fiindcă dacă el urma legea mosaică, atunci avea să își piardă reputația ca om plin de compasiune, prieten al vameșilor și al păcătoșilor (Mt 11,19) și în conflict cu autoritățile romane. Dacă alegea iertarea față de adulteri atunci consecințele erau: începea să fie privit ca un om fără inimă, dușman al familiei și un om fără principii, care provoacă despărțirile cuplurilor, neglijează copii legitimi, proliferează crimele din pasiune și altele.
În schimb Isus le răspunde prin a le atinge conștiința: Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea! Abordarea sa nu era una legală asemenea celei a cărturarilor și a fariseilor însă era una morală și personală. Spre finalul evangheliei El condamnă păcatul adulterului însă iartă pe adulterul păcătos. Cu alte cuvinte, Isus ne învață să Urâm păcatul fiindcă el însuși a spus, mergi, de acum să nu mai păcătuiești!” însă iubește și iartă păcătosul fiindcă a mai spus că Nu te-a condamnat nimeni?”…”Nici eu nu te condamn. El este plin de compasiune fiindcă ne dă o altă șansă de a ne căi și de a nu mai păcătui și ne provoacă la o viață de sfințenie.
În încheiere aș dori să vă împărtășesc o poveste adevărată despre un preot de care am dat zilele acestea. El era un om al lui Dumnezeu care era foarte iubit dar care purta povara unui păcat secret pe care îl comisese cu mulți ani în urmă. S-a tot căit însă tot nu avea pace și nici un sens al iertării lui Dumnezeu.
În parohia sa exista o femeie care îl iubea profund pe Dumnezeu și afirma că ar fi avut viziunii în care stătea de vorbă cu Isus și el cu ea. Preotul însă era sceptic. Pentru a o testa i-a spus, data viitoare când vorbești cu Cristos, vreau să îl întrebi ce păcat a comis preotul vostru pe când era în seminar. Femeia a fost de acord. Câteva zile mai târziu preotul a întrebat-o: ei bine, te-a mai vizitat Cristos în visele tale? Da, a venit, i-a răspuns ea. Și l-ai întrebat ce păcat am comis pe când eram în seminar. Da. Și ce a spus? A spus, Nu îmi amintesc. Ceea ce Dumnezeu iartă, uită. Amin
