Fap 1,1-11
Ef 4,1-13
Mc 16,15-20
Înălțarea Domnului
O secțiune interesantă a unui ziar e cea de decese, sau de necrolog-uri. Iar asta fiindcă acele persoane pot fi noi oportunități de rugăciune, ei pentru noi dar și noi pentru ei. Ceea ce ar putea fi la fel de interesant ar fi o astfel de rubrică de decese într-un ziar de pe timpul lui Isus. Cred că anunțul morții sale ar fi sunat cam așa: Isus Cristos, 33 de ani, din Nazaret, mort Vineri pe Muntele Calvar, cunoscut și ca Golgota, locul craniului. Trădat de apostolul Iuda; Isus a fost răstignit de Romani prin ordinul guvernatorului Pontius Pilat. Cauza morții a fost răstignirea, epuizarea extremă, torturile dure și pierderea de sânge.
Isus Cristos, descendent al lui Abraham a fost un membru al casei lui David. A fost fiul lui Iosif, un tâmplar din Nazaret și al Mariei, mama sa devotată. Isus s-a născut într-un grajd din cetatea Betleem, din Iudeea. El continuă să existe prin Mama sa Maria, apostoli săi credincioși, și mulți alții discipoli.
Isus a fost educat acasă și și-a petrecut mare parte din viața sa adultă lucrând ca învățător. Isus de asemenea a mai lucrat și ca doctor medical, fiindcă s-a raportat că a vindecat numeroși pacienți. Până la moartea sa, Isus a învățat și a răspândit vestea cea bună, a vindecat bolnavi, i-a atins pe cei singuri, i-a hrănit pe cei înfometați și i-a ajutat pe cei săraci.
Isus mai este cunoscut și pentru parabolele sale despre împărăția Tatălui său și pentru multe miracole precum cel al hrănirii a peste 5000 de oameni cu doar cinci pâini și doi pești și pentru că a vindecat un om care fusese orb din naștere. În ziua morții sale, a luat ultima sa cină, în celebrarea sărbătorii pascale, care a fost o prezicere a morții sale.
Trupul său a fost îngropat rapid într-un mormânt de piatră ce fusese donat de Iosif din Arimateea, un prieten fidel al familiei. Prin ordinul lui Ponțiu Pilat, o piatră a fost rostogolită în fața mormântului. Iar câțiva soldați Romani au fost puși de pază.
În locul florilor, familia a cerut ca toți să trăiască după cum trăise Isus. Donațiile pot fi trimise oricui are nevoie.
Această reflexie a anunțului morții lui Isus a fost scris de un autor necunoscut cu titlul, Dacă Isus ar fi avut un necrolog.
Astăzi celebrăm sărbătoarea înălțării lui Isus la ceruri. Această sărbătoare comemorează înălțarea lui Cristos la ceruri prin propria sa putere, în prezența discipolilor săi, în cea de-a 40 zi după învierea sa glorioasă din mormânt.
Înălțarea lui Isus la ceruri nu înseamnă o călătorie spațială, ci faptul că Cristos a intrat într-o nouă dimensiune, una nevăzută însă veșnic prezentă care este spirituală sau imaterială. Asta înseamnă că el s-a înălțat ca rege și Domn al cerului după o viață rodnică pe pământ.
Plecarea și înălțarea lui Isus la ceruri a fost un mare paradox pentru discipoli săi fiindcă a fost atât sfârșitul cât și un început. A fost un sfârșit fiindcă a fost sfârșitul vieții sale de aici de pe pământ, a prezenței sale fizice și a încheierii misiunii Tatălui său. Însă a fost și un început al unei mari așteptări a faptului că Cristos va fi mereu prezent cu noi prin Duhul său cel Sfânt, veșnic independent de timp și spațiu și într-un mod complet nou până la sfârșitul timpului. Aceasta este promisiunea sa dată discipolilor săi. Acum ca Domn și Mântuitor glorificat și înviat, înălțat la dreapta Tatălui din ceruri, Isus a promis că îl va trimite pe Duhul Sfânt care îi va unge cu putere în ziua de Rusalii, după cum Isus fusese uns pentru slujirea sa în râul Iordan. Când Isus a plecat fizic dintre discipoli săi, aceștia nu au fost lăsați în durere. Ci au fost plini de bucurie și cu marea așteptare a venirii Duhului Sfânt.
Bazându-ne pe scrierile sfântului Augustin, Biserica crede că observarea și păstrarea sărbătorii Înălțării lui Isus este de origine apostolică. În timpul secolului 5, sfântul Augustin scrisese că această sărbătoare a fost universal ținută în Biserică cu mult înainte de timpul său.
În această perioadă interimară, adică, dintre înălțarea sa la ceruri și întoarcerea sa în glorie sau în timpul nostru prezent, ni s-a spus să nu ne fixăm atenția doar pe viața veșnică de după ci să lucrăm necontenit pentru stabilirea Împărăției lui Dumnezeu de aici de pe pământ. Avem o misiune de îndeplinit. Misiunea e aceea de a fi martori veștii cele bune a lui Isus până la marginile pământului; de a merge și de a face discipoli din toate națiunile. Această misiune este una destul de clară. Mesajul lui Isus este o veste bună ce ajunge la urechile tuturor oamenilor, indiferent de naționalitate sau cultură. Ținând cont de faptul că în ziua de astăzi foarte multe națiuni au îmbrățișat alte religii în locul evangheliei lui Isus, poate că ar fi bine să ne întrebăm: Acești oameni resping mesajul lui Isus sau resping mesageri și modul în care aceștia îl prezintă?
Trist e faptul că încă sunt destui creștini care cred că ei pot merge în ceruri doar pe baza rugăciunilor lor, fără să facă vreo ceva în eliberarea și ajutorarea fraților lor care se află în nevoie. Rugăciunea e doar un tip de pietate care e bună însă incompletă și imperfectă. Să nu uităm ceea ce ne-a spus apostolul Iacob în scrisoarea sa: Credința fără fapte este moartă (2,17).
Nu doar asta, sunt atât de mulți dintre noi care se concentrează doar pe ei înșiși, pe binecuvântările lor, pe bani, putere, confort. Cel rău e fericit pentru asta fiindcă strategia lui este tocmai aceasta, ca noi să privim mai mult asupra noastră înșine decât spre ajutorarea celor aflați în nevoie.
Cel rău este fericit fiindcă mulți dintre noi se concentrează pe propriile necazuri și neajunsuri. Ne petrecem viețile atenți pe propriile probleme și poveri. Avem binecuvântări dar avem tendința de a le micșora sau uita, fiindcă mereu avem atenția asupra poverilor și problemelor noastre din trecut, prezent și viitor.
De fapt, suntem simpli vizitatori aici pe pământ. Ne împlinim vocația de a face lumea un loc mai bun de trăit. Iar după ce ne-am împlinit vocația, ne vom întoarce acolo unde aparținem. Însă siguri că dacă ne întoarcem la Tatăl nostru din ceruri, va trebui să ducem ceva cu noi, faptele noastre bune. Amin
