Mc 10,32-45
Ambiția lui Iacob și a lui Ioan
Există un imn destul de cunoscut al Bisericii care conține un verset care sună cam așa: Suntem făcuți pentru a-i sluji pe toți ceilalți. Sfânta Maică Tereza de Calcutta este un adevărat exemplu în această privință, a celor oameni care îi slujesc pe toți ceilalți iar asta datorită imitării Domnului care: nu a venit ca să fie slujit ci ca să slujească și să își de-a viața ca răscumpărare pentru mulți (Mc 10,45). Se spune că pe când maica Tereza era angajată profund în adunarea persoanelor muribunde și îi căra ca să îi îngrijească, un jurnalist comentase: Nici dacă mi-ai da un milion de dolari nu aș face această muncă ca aceasta! Însă maica Tereza i-a răspuns: Nici eu! Însă sfânta Maică Tereza de Calcutta o făcea din iubire față de Domnul.
În textul evangheliei de astăzi, vedem cum Ioan și Iacob îi cer lui Isus ca unul dintre ei să șadă la dreapta sa și celălalt la stânga sa în împărăția sa. Însă sfântul evanghelist Matei (20,20), mai adaugă un detaliu destul de picant la această poveste spunând că mama lor este cea care face această cerere. Ceilalți zece apostoli se supără pe aceștia doi (v.41), însă nu din cauza ambiției lor ci din cauza faptului că și ei își doreau același lucru iar aceștia doi le-o luaseră înainte. Așa că Isus îi adună și îi învață o lecție extrem de prețioasă asupra ambiției și a măreției. Iar asta fiindcă atenția lor era asupra puterii care, credeau ei că o vor primi în noua împărăție care va veni în loc să fie asupra durerii care însoțește acest tip de slujire pe care va trebui să o ofere celorlalți. Vom vedea că măsura măreției lui Isus este una extrem de simplă, slujirea pe care trebuie sa o dai altuia. Iar Isus spune, cine vrea să devină mare între voi, să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi, să fie servitorul tuturor! Pentru că nici Fiul omului n-a venit ca să fie slujit (vv.43-44). De aceea Isus va trebui să fie modelul nostru și în această privință.
Acest lucru e valabil și în cazul nostru. Măsura măreției noastre nu se bazează pe puterea pe care o avem ci pe slujirea pe care o săvârșim față de cei din jurul nostru care au nevoie de ajutorul nostru. De aceea va trebui să ne adresăm nouă înșine următoarea întrebare despre tipul de slujire pe care noi îl facem față de ceilalți. Suntem noi angajați cu adevărat în a-i ajuta pe ceilalți? Ne implicăm noi în mod personal alături de cei care ajută aceste persoane? Sau suntem asemenea candidaților politici din timpul alegerilor care susțin: Doresc să slujesc poporul și țara. Slujirea e sloganul lor. Sau poate că ei doar răspund chemării lui Isus: Oricine dorește să fie mare între voi să fie slujitorul vostru….
Însă în realitate, ne îndoim de faptul dacă ei sunt cu adevărat sinceri în această slujire a lor. Va trebui mereu să dăm acestor persoane beneficiul dubiului. De exemplu, în cadrul unor alegeri din urmă cu câțiva ani dintr-o țară anume, un soț și o soție se luptau pentru aceiași poziție; un fiu contra tatălui, un frate contra fratelui și tot așa. Aproape întreaga familie candida în diferite funcții elective. Un preot spusese într-una din omiliile sale că poate ei doar îi imitau pe acești doi frați, Iacob și Ioan din evanghelia de astăzi, care doreau să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta, în gloria ta!” (v.37).
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următorului text pe care l-am găsit într-o carte zilele acestea: Formula unei vieți bune: ADAUGĂ-L pe sus Isus în viața ta; ÎNLĂTURĂ-ȚI toate fricile; ÎNMULȚEȘTE-ȚI faptele bune; OFERĂ și altora binecuvântările tale; VA REZULTA o viață cu adevărat minunată. Amin
