Mt 9,1-8
Vindecarea unui paralizat
Robert Muller sugerase următorul program prin care cu toți putem dobândi o inimă cu adevărat iertătoare:
Duminică: Iartă-te pe tine însuși.
Luni: Iartă-ți familia.
Marţi: Iartă-ți prieteni și asociați.
Miercuri: Iartă marile companii din țara ta.
Joi: Iartă marile companii culturale din țara ta.
Vineri: Iartă politicieni din țara ta.
Sâmbătă: Iartă celelalte națiuni.
Numai cei curajoși știu cum să ierte. O persoană lașă nu iartă niciodată. Nu e în natura lui să ierte.
În textul evangheliei de astăzi, am văzut că oameni au adus la Isus un om paralizat, ce zăcea pe o targă. Când a văzut Isus credința lor, i-a spus paraliticului Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate. Aceste cuvinte ale lui Isus, cu siguranță, nouă nu ni se par extraordinare, iar asta fiindcă suntem foarte obișnuiți ca păcatele noastre să fie iertate. Mergem la spovadă și ne mărturisim păcatele preotului după care primim iertarea, dezlegarea pentru ele. Însă conform unui, preot într-o omilie de a sa, ceea ce trebuie noi să vedem este faptul că, datorită faptului că păcatele i-au fost iertate, a fost vindecat paraliticul. Prin urmare, în momentul în care păcătuim noi nu facem nimic altceva decât să ne paralizăm pe noi înșine. Nu ne paralizăm din punct de vedere fizic ci din punct de vedere spiritual. Când păcătuim, în interiorul nostru, are loc un efect iar acea zonă a păcatului devine paralizată. Altcineva obișnuia să spună că este imposibil ca cineva care se află în stare de păcat de moarte să gândească limpede.
De aceea vă invit să reflectăm asupra acestei afirmații. În zona în care păcătuim, suntem orbi, suntem paralizați astfel încât nu vom avea cum să acționăm în mod corespunzător și nu vom avea cum să gândim limpede.
Însă în momentul în care unii dintre cărturari aud despre ceea ce spusese Isus, ei i-au spus Acesta spune blasfemii. Sunt de părere că ei credeau că Isus îl insulta pe Dumnezeu. Că numai Dumnezeu poate ierta păcatele și că noi nu avem dreptul, ca ființe umane, să iertăm păcatele altora. Însă cu toți știm că și noi trebuie să iertăm fiindcă și noi la rândul nostru suntem iertați de Dumnezeu.
De ce ar trebui să iertăm? Adesea iertăm pentru că iertarea nu e ceva ce o facem pentru ceilalți, ci e ceva ce o facem pentru noi înșine. Cei care nu îi iartă pe ceilalți, care nu iartă cu ușurință, sau care nu iartă nici măcar în cele mici, puțin câte puțin încep să devină plini de amărăciune.
De asemenea, dacă nu iertăm deloc, și dacă suntem plini numai de sentimente negative, și dacă nu lucrăm la găsirea unei soluții rezonabile, atunci ducem cu noi toate acele răni, mânie, frică și dezamăgire din interiorul nostru. Chiar dacă noi credem și spunem că suntem Ok, chiar dacă ne punem o mască socială, realitatea de fapt e că atunci când refuzăm să iertăm și începem o nouă zi, bagajul negativ devine o parte a noastră care ne încețoșează vederea și face ca percepția noastră a lumii și a celor din jurul nostru să fie distorsionată. O atitudine neiertătoare nu doar că ne afectează emoțional, ci și fizic și spiritual.
Pentru mine personal, cel mai mare exemplu de iertare a fost cel al lui Isus. El nu a fost vinovat de nici o crimă sau faptă rea ori greșită, și totuși a fost răstignit pe cruce pentru păcatul meu și al tău. Ar fi putut cu ușurință să îi blesteme pe cei care l-au persecutat însă el a spus doar atât: Tată iartă-i…Amin
