Mt 16,13-23
Mărturisirea lui Petru
Într-o bună zi un actor de succes a fost primit cu mare cinste la un banchet pe care el îl dăduse. În cadrul ceremoniilor de după cină, acest actor a fost rugat să recite niște replici de dragul oaspeților săi prezenți. A fost de acord, și a întrebat dacă vreo cineva din public ar dori să audă ceva anume.
După câteva clipe de pauză, un cleric mai bătrân a luat cuvântul și i-a spus, Domnule, a-ți putea, a spus acesta, să recitați psalmul 23? O privire ciudată a apărut subit pe fața actorului rămânând totodată și fără glas timp de un moment. Pot Domnule și vreau, cu o singură condiție, ca după ce termin de recitat, tu, prietene să o faci și tu. Eu? A răspuns surprins clericul. Dar eu nu sunt un orator. Însă, dacă tu dorești, atunci am să o fac.
Plin de zel actorul a început să recite psalmul, ținându-și publicul extrem de captivat. Odată ce a terminat, un imens ropot de aplauze a și izbucnit din mulțime. După ce au încetat aplauzele, bătrânul cleric s-a ridicat. Audiența s-a așezat iar jos tăcută. Psalmul a fost recitat, iar când a terminat de spus, nu a existat nici măcar o bătaie din palme însă ochii celor din public erau plini de lacrimi și stăteau toți cu capurile plecate.
Marele actor cu o mână pe umărul acelui cleric bătrân, și cu vocea tremurândă, a exclamat, Eu am atins ochii și urechile voastre prieteni, însă acest om a atins inima voastră. Acum știu că acest om cunoaște păstorul din psalmul 23.
În textul evangheliei de astăzi, Isus i-a întrebat pe discipoli lui, Cine spuneți că sunt eu? (v.15), asta după ce deja îi întrebase cine spun oameni că este Fiul Omului?. Petru a venit în salvarea tuturor și a rostit extrem de clar, Tu ești Mesia, Fiul Dumnezeului cel viu. Sunt sigur că pentru acest răspuns Isus a devenit atât de bucuros, încât probabil a și zâmbit și a devenit extrem de fericit. Într-adevăr, el a fost atât de fericit încât i-a spus lui Petru: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica mea. Acesta e momentul în care Isus îi dă lui Petru autoritatea de a guverna biserica pe care Isus a construit-o, o biserică pe care nici o putere nu o poate învinge. Isus îi dă lui Simon numele de Petru, nume care în acel timp nu mai existase. Petru este un nume care înseamnă piatră sau Cephas în limba aramaică a lui Isus. În greacă e Petros iar în latină Petrus.
Astăzi, Isus ne adresează și nouă exact aceiași întrebare pe care a adresat-o și discipolilor săi cu mult timp în urmă. Însă cred că noi putem răspunde la această întrebare numai dacă știm bine cine suntem noi cu adevărat ca și creștini înaintea lui Dumnezeu. Așa că întrebarea e, Cine suntem noi? Un preot verbit, într-una din omiliile sale spusese că un creștin e un copil al lui Dumnezeu prin virtutea sacramentului Botezului. Ca și copil al lui Dumnezeu, un creștin se face părtaș la viața lui Cristos și la misiunea lui Cristos. Astfel, sfântul apostol Paul i-a putut sfătui pe credincioși lui creștini că ei trebuie să fie mereu asemenea minții și inimii lui Cristos. După cum misiunea lui Cristos nu ar fi fost perfectă fără cruce, tot la fel și viața și misiunea unui creștin nu poate fi completă fără a se face părtaș la crucea lui Cristos.
Însă mai presus de toate, textul evangheliei de astăzi ne reamintește de povara grea ce șade pe umeri papei, a succesorului lui Petru. Iar asta fiindcă, ca și vicar al lui Cristos aici pe pământ, el mereu cere lui Isus să ne întărească pe toți în credința noastră.
În încheiere să nu uităm niciodată să ne rugăm și pentru sfântul părinte papa, ca el să poată continua minunatul său mod de a duce mai departe misiunea sa. Amin.
