Search
Close this search box.

Marţi din săptămâna a 18-a de peste an – 2

Mt 14,22-36

Isus umblă pe apă

Îmi amintesc de o poveste despre un om care era pe mare de unul singur într-o barcă micuță. La un moment dat s-a ivit o furtună puternică, care a început să lovească barca și o amenința sa o scufunde. Omul a început să se roage. Dintr-o dată parcă începuse să îl vadă pe Isus venind spre el, mergând pe apă. Amintindu-și de relatarea din evanghelie, a și început să strige, Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin la tine pe apă. Vin-o, a răspuns Isus. Așa că omul și-a pus o vestă de salvare, a pășit pe marginile bărcii, apoi pe apă și a început să meargă spre Isus. Isus i-a spus: De ce te-ai îndoit de cuvintele mele, om cu puțină credință? Dar Doamne, nu m-am îndoit de cuvintele tale! A protestat omul. Atunci de ce a-i păstrat colacul de salvare? A întrebat Isus. Ooo…aia! a răspuns omul. Era doar în caz că!

Frica ne paralizează. În textul evangheliei de astăzi am văzut că discipoli au fost înspăimântați de furtună cu toate că erau cu toți pescari. Ei sunt și mai speriați când văd o fantomă. Însă, ce e mai rău e faptul că ei îl consideră pe Isus, o fantomă. Însă, când Isus le spune că este El, Petru imediat dorește să meargă la dânsul pe apă. El deja făcuse câțiva pași când, deodată observă că începe să se scufunde. El începuse să se scufunde fiindcă în loc să se concentreze asupra lui Isus el a început să de-a atenție vântului. El a început să se scufunde în momentul în care atenția lui nu mai era asupra lui Isus ci asupra vântului puternic. El se uită în jos în loc să se uite în sus la Dumnezeu. Aceasta e și ceea ce se întâmplă cu noi în momentul în care dăm atenție mai puțină lui Isus și dăm atenție mai multă dificultăților și problemelor noastre.

Asemenea experienței de care a avut parte un preot cu tatăl său dintr-una din călătoriile lor pe un munte în care doreau să găsească lemn pentru a face câteva scaune. Au trecut împreună pe cărări dificile și tot mai grele până când au ajuns la o prăpastie foarte adâncă. Pentru a putea trece pe partea cealaltă ei trebuiau să traverseze un pod din frânghii atârnat de ambele părți. Trebuiau să calce pe frânghii ținându-se de marginile podului care era tot din frânghii. Tatăl lui a fost primul care a trecut pe acele frânghii atârnate. După care a sosit și rândul lui moment în care i-a trecut o idee trăsnită prin cap, precum că frânghia s-ar putea rupe. A început să tremure atât de tare. Nu știa ce să mai facă până când tatăl lui i-a spus, Nu te uita în jos, privește în sus. A început să traverseze privind în sus la cer, uneori chiar și la frânghii dar niciodată în jos. Dintr-o dată și-a dat seama că ajunsese pe partea cealaltă.

Important e să nu ne uităm în jos ci să ne uităm în sus la Dumnezeu. Să nu ne uităm la furtuna problemelor și dificultăților noastre ci să fim atenți lui Isus. Să ne fixăm ochii doar la Isus. Cineva spusese că tendința naturală e aceea de a ne concentra asupra dificultăților, asupra vântului și asupra valurilor, asupra sensului si nu asupra a fi stăpân. De aceea va trebui să ne fixăm inima și voința asupra lui Cristos. Încrederea în puterea și tăria mâinii sale mântuitoare, salvatoare. El nu ne va da drumul niciodată. Dacă ne va chema la o muncă anume, la o anumită cale de a fi, la un nivel mai mare de credință, tot el ne va da tot ceea ce avem nevoie. Cât de mulți dintre noi preferă să folosească amulete în loc să se încreadă în Domnul? Cât de mulți dintre noi au propriile articole religioase, cruciulițe și medalii binecuvântate în speranța că vor alunga răul din calea noastră?

Întrebarea cu care aș dori să închei este, Unde ne punem încrederea? Ne punem încrederea în aceste amulete, superstiții, în lumânări și în miracole de la Dumnezeu? Uneori Domnul potolește furtuna. Uneori permite furtunii să ragă iar el preferă să își calmeze numai copilul. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?