Mt 18,21-19,1
Parabola servitorului neîndurător
Adesea când vorbim despre crime, ele implică participarea a două persoane, a criminalului și a victimei. Când săvârșim un păcat, asemenea crimei, tot două persoane sunt implicate, păcătosul sau cel care greșește și cel căruia i se greșește.
În textul evangheliei de astăzi, Isus ne-a spus cât de des trebuie să iertăm. Sfântul Petru a spus: De șapte ori, iar asta din cauză că Petru gândea în maniera evreilor conform căreia le era permis să ierte numai de trei ori, după aceasta deloc. Prin răspunsul dat, Petru credea că poate de șapte ori era de ajuns. Însă Isus îi spune. Nu doar de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte. Cu alte cuvinte, iertarea nu are limite. Această parabolă ne prezintă motivul pentru care creștini ar trebui să practice iertarea fără limite. Întregul mesaj al evangheliei de astăzi este necesitatea de a ierta continuu o persoană, fiindcă Dumnezeu însuși este cel care ne iartă continuu. El niciodată nu ne refuză iertarea, ne iartă ori de câte ori i-o cerem, fiindcă cu toți suntem oameni păcătoși ce avem datorie imensă față de Dumnezeu. Nu există o cale mai bună de a ne plăti datoriile față de Dumnezeu decât prin a-i ierta pe ceilalți.
Conform lui Cherie Carter Scot în cartea ei intitulată Dacă viața ar fi un joc, atunci acestea ar fi regulile, a spus că sunt patru tipuri de iertare:
Primul dintre ele e iertarea proprie. Adică va trebui să avem compasiune față de noi înșine fiindcă mereu facem tot ce putem în circumstanțele acelei clipe, iar odată cu compasiunea față de propria persoană va veni și eliberarea.
Al doilea e iertarea celorlalți. Când iertăm pe cineva pe o greșeală moderată prin identificarea motivelor persoanei atunci putem să realizăm și de ce persoana a făcut ce a făcut. De aceea va trebui să avem compasiune pentru ca să putem ierta.
Al treilea e acela de a ne ierta pe noi înșine în avans. Când ni s-a greșit sau alți ne-au făcut rău, atât de mult rău încât iertarea pare imposibilă.
Un episcop într-una din cărțile sale intitulată Isus în inima mea a spus că textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre ceea ce ar trebui să facă atât criminalul cât și victima. Adică două lucruri:
Unu, păcătosul sau cel care a greșit ar trebui să spună adevărul. Nu există nici un înlocuitor pentru asta. Cred că am putea suferi pentru că spunem adevărul însă vom avea parte de pacea minții. Putem dormi în timpul nopții. Păcătosul nu ar trebui să creeze o altă poveste sau să creeze acuzații false sau să învinovățească pe altcineva ci să asume responsabilitatea pentru păcatele sale.
Pe de altă parte, cel căruia i sa greșit ar trebui să fie mereu milostiv, plin de compasiune, iertător și gata să ierte. Cu toți am fost sau suntem în astfel de situații. Așa că întrebarea e, ce fel de persoane rănite suntem noi? Ce fel de persoane care au rănit suntem? Suntem cei care iartă?
Astfel să ne lăsăm învățați de exemplul Domnului însuși. Să spunem adevărul dacă suntem cei care ofensăm, și în același timp să fim iertători față de cei care ne ofensează. Cu toți avem persoane pe care nu vrem sau nu ne place să le iertăm. Cu toți avem în inimile noastre persoane care ne irită. Să ne rugăm astăzi pentru aceste persoane. Să ne rugăm, de asemenea, ca inimile noastre să fie la fel de iertătoare asemenea inimii lui Isus. Amin
