Lc 10,1-9
Astăzi celebrăm sărbătoarea Sfântului evanghelist Luca, autorul celei dea treia evanghelii. Mare parte din această evanghelie a fost bazată pe învățăturile și pe scrierile sfântului apostol Paul, din interviurile sale cu primi creștini dar și din propria sa experiență.
Numele de Luca tradus înseamnă aducător de lumină fiind unul dintre primii păgâni convertiți. S-a născut din părinți păgâni de origine greacă din Antiohia Siriei și probabil sclav. A fost un grec prin naștere și un doctor prin profesie studiind în Antiohia și Tars. Călătoriile sale le-a făcut probabil în calitate de doctor al acelor corăbii. Conform unei cărți cu vieți de sfinți, Luca a devenit discipol, un coleg dar și în același timp un prieten al Sfântului apostol Paul mai ales în timpul celor două perioade în care acesta a stat în închisoare. Sfântul Luca ne mai este cunoscut și ca istoricul Noul Testament, mai ales că este autorul a două scrieri, a unei evanghelii și a faptelor apostolilor. Cu toate că nu a fost un martor ocular a vieții Domnului, meticulosul evanghelist a adunat cu iscusință informații de la cei care îl urmaseră sau care l-au ascultat pe Isus din Nazaret după care a notat toate aceste informații în ordine. Limba sa greacă este cu adevărat de admirat. Sfântul Clement din Alexandria, sfântul Ieronim și sfântul Toma de Aquino au afirmat că el ar fi fost cel care ar fi tradus faimoasa scrisoare către evrei, scrisă în limbajul creștinilor din Ierusalim, în admirabila greacă care la momentul actual noi o considerăm ca versiunea veche. Sfântul evanghelist Luca a murit în jurul anului 74 în Grecia. Unele legende spun că ar fi fost martirizat, altele nu.
O altă legendă însă spune că el era și un pictor și că la un moment dat ar fi făcut un portret al lui Isus și al sfintei Fecioare Maria, însă nici una din acestea nu au fost confirmate ca fiind adevărate sau atribuite cu desăvârșire lui. Sfântul evanghelist Luca este patronul sfânt al artiștilor, burlacilor, legătorilor de cărți, berarilor, doctorilor, creatorilor de sticlă, lucrătorilor pe sticlă, lucrătorilor în aur, minerilor, lucrătorilor în dantelă, notarilor, pictorilor, medicilor, sculptorilor, vitralierilor, chirurgilor, și al celor necăsătoriți.
Sfântul evanghelist Luca a avut două virtuți, una este virtutea umilinței pe care o putem observa din scrierile sale, mai ales a faptelor apostolilor ca continuare a evangheliei, în care a notat toată istoria bisericii tocmai până la închiderea sfântului Paul în Roma în jurul anului 64. Umilul evanghelist Luca nu s-a numit niciodată ci ocazional a folosi termenul noi în loc de el sau ei; astfel îi putem identifica prezența în scenele vieții sfântului Paul pe care el le descrie. Tot de aici am aflat că a navigat cu Paul și Silas de la Troas în Macedonia, unde a rămas în urmă, aparent timp de șapte ani în Filipi. Într-un final, după ce a rămas alături de sfântul Paul în timpul în care a fost închis în Palestina, l-a însoțit pe acesta, încă închis, pe drumul său spre Roma. Acesta e și motivul pentru care Luca a știut de naufragiu și de pericolele memorabile ale acelei călătorii, descrise în capitolul 27 al Faptelor Apostolilor pe care toți creștini ar trebui să o citească, alături de celelalte patru evanghelii. Apoi tot el a relatat și cei doi ani ai primei detenții a sfântului Paul încheind cu eliberarea sa.
Iar a doua virtute este disponibilitatea de a fi un instrument al Domnului în propagarea veștii cele bune a împărăției lui Dumnezeu, devenind astfel un misionar. Asta a început în momentul în care l-a întâlnit pe Paul la Troas și a evanghelizat Grecia și Roma alături de el, fiindu-i alături și în naufragiu și la pericolele călătoriri la Roma, după care a stat în Roma cu Paul în primi doi ani ai detenției sale, după cum am menționat deja.
Întrebarea la care să reflectăm este: Ar trebui să îl imităm cu toată inima pe Luca sau să îl ignorăm? Însă țineți minte că fiind botezați avem aceeași misiune ca și evanghelistul Luca. Iar asta fiindcă în momentul în care am fost botezați noi am primit cele trei roluri ale unui creștin, ca preot, profet și slujitor. Misionari putem deveni chiar și în locurile în care ne aflăm, indiferent că este locul de muncă, acasă sau în alte părți. Amin