Bar 5,1-9
Fil 1,4-6.8-11
Lc 3,1-6
Dorința de Dumnezeu și Dumnezeu care ne caută pe noi
Probabil că a fost o adevărată dramă acel moment în care toți cei din Ierusalim și Iudeea s-au dus pentru a se întâlni cu Ioan Botezătorul la râul Iordan. Cred că ei s-au dus să îl viziteze pe Ioan fiindcă acesta era îmbrăcat cu haină din păr de cămilă și era încins cu o curea din piele! (Mt 4,4) Acesta e motivul pentru care Ilie purta o haină din păr e cămilă și o curea de piele. Un lucru e clar că în jurul persoanei lui Ioan Botezătorul se construise unele așteptări, mai ales că era îmbrăcat ca un profet. În ciuda faptului că templul și liturgia lui era centrul spiritual în viața oamenilor, aceștia mergeau și îl căutau în număr tot mai mare pe Ioan Botezătorul. Templu nu mai reușea să îi satisfacă. Oameni aveau nevoie de ceva mai mult. Ei aveau nevoie de ca Dumnezeu să fie aproape de ei, și nu ținut departe de toate acele curți separatoare ale templului. În templu mai întâi trebuia să intri în curtea popoarelor, apoi în curtea femeilor care era numită astfel pentru a arăta cât de departe putea intra o femeie în templu, apoi era curtea israeliților, apoi numai preoți puteau intra în curtea preoților, și într-un final, o singură dată pe an Marele Preot și doar Marele Preot putea să intre în sfânta sfintelor. Dumnezeu era închis și ținut departe. Nu e de mirare că poporul a început să îl caute pe Ioan Botezătorul. Până și în templu ei erau separați de Dumnezeu. Ei aveau nevoie mai multă de Dumnezeu în viețile lor și nu erau capabili să găsească apropiere de Dumnezeu. Acea apropiere de Dumnezeu pe care ei o căutau era desigur Isus însuși, iar Ioan a promis și i-a pregătit pentru Isus prin botez și pocăință, după cum am auzit și în textul evangheliei de astăzi. Dorința lor de apropiere de Dumnezeu avea să fie de curând satisfăcută de Dumnezeu în persoana lui Isus. Cât de aproape de Dumnezeu te poți apropia?
În prima lectură am văzut cum profetul Baruh ne-a descris acea dorință a poporului evreu cu șase secole înainte ca întoarcerea în Ierusalim din exil să fie împlinită. Însă prin descrierea acelei întoarceri profetul ne spune că Dumnezeu i-a condus prin lumina gloriei sale (v.9). Profetul a spus că după cum Dumnezeu a dat norul în timpul zilei și flacăra în timpul nopții pentru a-i îndruma pe israeliți prin deșert din Egipt până în țara promisă Canaan, reîntoarcerea la Ierusalim după exil va fi de necomparat. Acea prezență vizibilă a lui Dumnezeu, numită Shekinah în scrierile rabinice și asociată cu forma unui porumbel, a locuit în templu până când acesta a fost distrus la începutul exilului. O tradiție iudaică spune că atunci când templul a fost distrus, Shekinah, adică Gloria lui Dumnezeu a fost văzută cum părăsea templul sub forma unui porumbel. Însă când evrei s-au întors la Ierusalim după exil și după ce templul a fost reconstruit, Shekinah nu a mai revenit în templu pentru a locui acolo. Și totuși profetul în prima lectură de astăzi ne oferă o imagine a reîntoarcerii Shekinah-ului. Scripturile nu mint așa că prima lectură va trebui să fie împlinită într-o altă formă. Adică, următorul moment în care întâlnim porumbelul în sfânta Scriptură este acela în care Duhul Sfânt este văzut cum coboară asupra lui Isus în momentul botezului său din râul Iordan în prezența lui Ioan Botezătorul. Shekinah nu s-a mai întors în templu după exil, însă a coborât asupra lui Isus sub formă de porumbel, forma vie a templului, în momentul botezului său. Ceea ce ne-a descris profetul în prima lectură de astăzi, chiar dacă nu a înțeles nici el pe deplin implicările sau toate conotațiile profeției sale, e acum împlinit în venirea lui Isus prezisă de Ioan Botezătorul. Întoarcerea din exil a fost doar răspunsul parțial la dorința poporului. Șase secole mai târziu, în timpul lui Ioan Botezătorul, oameni încă îl doreau pe Dumnezeu, și iată că persoana lui Isus, Dumnezeu în carne și oase, avea să fie răspunsul acestei dorințe.
Timpurile încă nu s-au schimbat. Oameni tot doresc apropierea de Dumnezeu și îl caută. Nu doar că oameni îl caută și doresc apropierea de Dumnezeu și pe Dumnezeu, ci Dumnezeu e cel care dorește ca noi să fim aproape de el și dorește ca noi să îl găsim. În momentul în care Adam și Eva s-au ascuns în grădină de Dumnezeu, Dumnezeu i-a strigat, Unde sunteți? (Gen 3,9). Dumnezeu își strigă mereu poporul, Unde sunteți? Pentru a ne da seama mai bine de această vă invit să reflectăm asupra următorului text ce provine de la cardinalul Basil Hume, Cardinal arhiepiscop de Westminster, în cartea sa intitulată A fi un pelerin:
Când adulți se joacă de-a v-ați-ascunselea cu copii mici, copii nu vor putea pierde niciodată. Ar fi cu adevărat un joc rău dacă adulți s-ar ascunde într-un loc în care să nu poată fi găsit… Dacă însă copilul tot nu reușește să îl găsească atunci el iese pentru a fi văzut. Oare nu e la fel și cu Dumnezeu? El ne oferă numeroase ocazii de a-l găsi. Și chiar dacă devenim distrași și încetăm să mai căutăm, atunci el va lua inițiativa, o experiență fericită cel mai probabil, sau una ce implică o tragedie sau tristețe, și vine El să ne caute pe noi. El ne dorește. Asta e fără nici un dubiu. Ar fi prostesc să ne ascundem de El. (A fi un pelerin: un caiet spiritual 50-51).
Pentru noi acest joc divin de-a v-ați-ascunselea este plin de succes zi de zi ori de câte ori îl găsim pe Dumnezeu și Dumnezeu ne găsește pe noi în rugăciune dar mai presus de toate în Euharistie. Dumnezeu dorește să se întâlnească cu noi zi de zi în acel aici și acum. După cum a descris și evanghelistul Luca cuvântul lui Dumnezeu ce a venit la Ioan Botezătorul în deșert, prin care ne-a oferit o listă de semne istorice ca nicăieri în altă parte în Biblie. (Lc 3,1-2): Împăratul Roman era Tiberius Caesar, guvernatorul era Pilat, i-a numit și pe cei tetrarhi, Irod, Filip și Lysanias și într-un final pe marele Preot Ana și Caiafa. Singurul lucru pe care l-a omis Luca a fost Locația GPS. Dumnezeu a intrat în istorie și dorește enorm să intre în istoria vieții noastre de zi cu zi. Iar Dumnezeu face aceasta mai ales prin Euharistie. De aceea aș dori să închei cu un citat despre Euharistie ce provine de la un autor irlandez, Columba Marmion:
Hrana trupească este mai întâi absorbită; organismul apoi îl asimilează în el însuși și tocmai în acest mod își menține viața și încurajează creșterea. Pâinea Euharistică operează într-o manieră analogă. În timp ce noi o primi cu gurile noastre….Cristos se unește el sine însuși cu sufletul…El…crește în suflet viața divină care a răsărit ca o sămânță prin Botez. Schimbarea individuală a hranei normale în propria sa substanță ; însă în primirea Euharistiei noi nu îl schimbăm pe Isus Cristos în noi înșine. Din contră, El e cel care e hrana pentru viață, care ne transformă pe noi în El (Columba Marmion –Cristos – preotul ideal 215-216). Amin
