In 1,29-34
Mărturia lui Ioan Botezătorul
Conform unei cărți intitulate Viața Sfântului Francisc de Assisi, Francisc a invitat într-o bună zi un călugăr tânăr pentru a i se alătura într-o călătorie pentru a predica în cetate. Onorat de această invitație imensă tânărul călugăr a și acceptat. Toată ziua, el și Francisc au mers pe străzi, aleii și prin piețe, ba chiar și în suburbie. Au bătut cu mana pe umerii a sute de oameni. La finalul zilei, cei doi au început să se îndrepte spre casă. În toată ziua, cât a fost de lungă, Francisc nu s-a adresat nici măcar pentru o secundă mulțimii, nici nu a vorbit cu vreo unul despre evanghelie. Profund dezamăgit, tânărul său însoțitor i-a spus, Am crezut că mergem în cetate pentru a predica.
Francisc i-a răspuns, Fiul meu, am predicat. Am predicat în timp ce mergeam/ am fost văzuți de mulți iar comportamentul nostru a fost privit îndeaproape. E inutil să mergi undeva pentru a predica decât dacă predici în acel loc prin a merge!
Mărturia lui Ioan Botezătorul despre Isus în fragmentul evanghelic de astăzi este credibilă, pentru că mai presus de toate ea este o mărturie trăită. Ioan nu este un ipocrit, iar oamenii știu acest lucru. Ei se îndreaptă în număr mare către el tocmai datorită autenticității vieții sale. Chiar și fariseii vin la el ca să primească botezul. Cuvintele sale sunt puternice și sunt ascultate pentru că el trăiește ceea ce predică.
Tot la fel de autentică trebuie să fie viața unui creștin adevărat. Noi trebuie să trăim ceea ce credem. O critică importantă la adresa creștinismului de astăzi ar fi aceea că creștinii nu trăiesc ceea ce cred. Mahatma Gandhi spunea că ar fi devenit creștin dacă creștinii și-ar trăi cu adevărat credința. Din păcate, mulți dintre noi nu reușesc să trăiască învățăturile lui Isus.
De ce oare nu dăm mărturie sau de ce nu suntem martori a ceea ce credem că este adevărat? Ron Hutchcraft în cartea sa intitulată Un strigăt de trezire ne-a dat motivul pentru care nu dăm mărturie. Și spunea că:
- 90% au avut eșecuri de mărturii în trecut.
- Sunt paraleli cu biblia.
- O lasă în seama profesioniștilor.
- Nu ar trebui să ne impunem credința celorlalți.
Acesta e motivul pentru care papa Paul al VI-lea a numit evanghelizarea ca misiunea esențială a Bisericii și ne-a spus că: Mai presus de toate, evanghelia trebuie să fie proclamă de martori. Luați un creștin, sau o mână de creștini care, în mijlocul propriei lor comunități, își arată propria capacitate de a înțelege și de a accepta, de a împărtăși modul lor de viață și destinul cu ceilalți oameni, solidaritatea lor cu eforturile tuturor spre tot ceea ce e nobil și bun. Să presupunem că, în plus, ei radiază într-un mod simplu și neafectat credința lor în valorile ce trec dincolo de valorile curente, iar speranța lor în ceva ce nu se poate vedea și la care ceilalți nu îndrăznesc să își imagineze. Prin această mărturie lumească acești creștini stârnesc întrebări irezistibile în inimile celor care văd cum trăiesc ei: De ce sunt așa? De ce trăiesc astfel? Ce sau cine îi inspiră? De ce sunt în mijlocul nostru? O astfel de mărturie e deja o proclamare tăcută a Veștii cele bune și încă a uneia destul de puternice și eficiente (Exortația apostolică asupra Evanghelizării în lumea modernă, Evangelii Nuntiandi, nr. 21).
Cum să dai mărturie? Astfel: dăm mărturie atunci când participăm zi de zi la sfânta Liturghie; organizăm diverse activități în aer liber care deși nu vorbesc despre Cristos, ele sunt fapte vizibile făcute din motive religioase; participăm la masa Euharistică; prin voluntariat față de o persoană nevoiașă. Cu alte cuvinte, mărturia înseamnă să îți lași lumina să strălucească. Amin
