Mc 3,7-12
Milostivirea lui Isus
Oswald Chambers în cartea sa intitulată Aleargă cursa de astăzi a spus: Credința pentru răscumpărarea mea nu este credința în Dumnezeu. Credința înseamnă, că indiferent că sunt răscumpărat vizibil sau nu, eu voi rămâne fidel convingerii că Dumnezeu este iubire.
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus oferă vindecare de boli tuturor celor care caută, doresc și ascultă de El și le este foame de El. În credință ei vin la Isus pentru a-l putea atinge. Iar în timp ce fac aceasta, puterea ce vine de la Isus îi vindecă.
Noi credem că Isus este sursa a tot ceea ce este bun și a toată vindecarea. Ne încredem în faptul că El ne va da harul necesar de a face mereu voința lui Dumnezeu. Iar prin asta il vom iubi și îi vom inspira și pe alți să îl iubească totul datorită iubirii sale pentru noi.
Bazându-se pe învățăturile sfântului apostol Paul (1Cor 13,13), Catehismul Bisericii Catolice spune că există trei virtuți teologale ale credinței, speranței și iubirii care stau la baza întregii activități morale creștine și sunt insuflate de Dumnezeu în sufletele credincioșilor pentru a-i putea face capabili de a acționa mereu ca și copii ai Săi și spre meritele vieții veșnice. Isus ne învață astăzi aceste trei virtuți, în acest text evanghelic pe care tocmai l-am citit. Prima dintre ele este virtutea credinței. Credința este încredere completă a noastră în Dumnezeu, în tot ceea ce ne-a spus și ne-a revelat datorită faptului că El este adevărul însuși. În textul evangheliei de astăzi am văzut cum mulți l-au urmat pe Cristos fiindcă ei credeau în El; ei au auzit ceea ce a făcut (v. 8); au fost martori la vindecările și eliberările sale. Însă nimeni nu a venit la Isus fără ca să aibă cel puțin un pic de credință. Cu cât mai mult îl urmau, cu atât mai mult creșteau credința lor. Însăși urmarea lui Cristos în rugăciune ne poate mări credința. Când nu simțim nimic în rugăciune, când există doar puțină alinare, atunci va trebui să îmbrățișăm oportunitatea de a crește în credință.
A doua e virtutea speranței. Speranța este dorința noastră față de împărăția cerurilor ți față de viața veșnică ca sursă de fericire și încredere a noastră în promisiunile lui Cristos și cu speranța ajutorului harului Duhului Sfânt. O mare mulțime de oameni l-au urmat pe Cristos. Mulți au fost vindecați de El și, și mai mulți au insistat să obțină asta de la El. Cu toți aveau în inimi speranța vindecării; iar prin faptul că au ajuns la Cristos viețile lor au fost schimbate. Iar cei care au avut diferite boli au avut speranța de a-l putea atinge măcar. Când noi ne apropiem de preasfânta Euharistie, cât de multă speranță avem în suflete? Acesta e același Cristos. Iar noi cu toți suntem conștienți de multele slăbiciuni și păcate. El dorește să ne vindece, iar asta e speranța noastră.
A treia este virtutea iubirii sau a carității. Caritatea înseamnă că noi îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate lucrurile de dragul nostru și pentru cel celor din jurul nostru, dar mai ales pentru faptul că il iubim pe Dumnezeu. În textul evangheliei de astăzi am văzut cum, vindecările, mulțimile și chiar însăși scăpările lui Isus din a se lăsa prins de către dușmani lui, ne duc cu gândul spre motivul slujirii sale. Iubirea îl determină să primească mulțimile numeroase, ajungând chiar să folosească o barcă pentru a sta cu ei. Așa că întrebarea e, Care este nivelul experienței noastre a iubirii lui Dumnezeu față de noi? Iubirea atrage iubire. Priviți doar la mulțimile de oameni care au fost atinși de sacramentul iubirii lui Dumnezeu. Ei au început să vadă totul într-un mod cu totul nou. Cum recunoștința și iubirea lor față de Dumnezeu i-a ținut într-o preamărire și contemplare a feței lui Cristos.
Așa că voi încheia cu un singur îndemn, Credeți în Isus și priviți cum are loc miracolul din viața voastră! Amin
