Ier 17,5-8
1Cor 15,12.16-20
Lc 6,17-18a.20-26
Fericiți voi, cei săraci – crucea noastră e mai aproape de Dumnezeu
Fericiți voi, cei săraci…
Fericiți voi, care acum sunteți flămânzi…
Fericiți voi, care plângeți acum…
Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî…
Cine ar fi crezut asta? În evanghelia lui Matei fericirea adresată celor săraci este numită astfel: Fericiți cei săraci în duh… Însă evanghelistul Luca spune cu mai multă îndrăzneală: Fericiți voi, cei săraci. Apoi Matei scrie fericirea asupra celor flămânzi astfel: Fericiți cei flămânzi și însetați după dreptate. Însă vedem cum iarăși Luca spune cu mai multă îndrăzneală: Fericiți voi, care acum sunteți flămânzi. Cine dorește să fie sărac, sau înfometat sau să plângă sau să fie urât? Zi de zi avem ocazia să vedem scene teribile de sărăcie, înfometare, plânsete sau de ură la televizor și toată suferință care vin cu acestea. Oameni din ziua de astăzi doresc să fie bogați, să aibă burțile pline acum, să râdă acum și să se vorbească de bine despre ei.
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum Isus nu a spus că sărăcia, sau foamea sau tristețea sau ura sunt binecuvântare. Ci Isus a spus că fericiți sunt oameni când sunt săraci, înfometați, când plâng sau sunt urâți. Sărăcia, foamea, tristețea sau ura nu sunt binecuvântate, însă aceste condiții de necesitate lu de dependență sunt cele care ne fac să ne bazăm pe Dumnezeu. Ori de câte ori ne bazăm pe Dumnezeu, în acele clipe noi suntem ceea ce ar trebui să fim, oameni în relațiile cu Dumnezeu creatorul nostru. Așa că sărăcia, foamea, plânsetul, ura, sau oricare ar fi crucea noastră poate fi un instrument care să ne atragă mai aproape de Dumnezeu. Indiferent de ce cruce am avea în viețile noastre, ea ne-a fost trimisă cu un scop, acela de a ne ține mai aproape de Dumnezeu. Tocmai în acest sens crucea noastră este și binecuvântarea noastă, iar ceea ce ne-a spus Isus în evanghelia de astăzi este și el foarte adevărat:
Fericiți voi, cei săraci…
Fericiți voi, care acum sunteți flămânzi…
Fericiți voi, care plângeți acum…
Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî…
Doar priviți la istorie. Biserica a prosperat sub persecuții. Îndepărtați acele persecuții și veți putea vedea că Biserica în acele locuri particulare își pierde din vitalitate. Isus nu a spus că e bine să fim săraci, înfometați, să plângem sau să fim urâți. Sărăcia, foamea, tristețea și ura sunt probleme sociale pe care ar trebui să ne luptăm să le cucerim. Isus ne-a spus parabola omului bogat și a lui Lazăr cel sărac pentru a le reaminti celor care au surplus că trebuie și au o datorie să îi ajute pe cei care nu au și se află în nevoie (Lc 16,19-31). Când cei doi bărbați au murit săracul a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham pe când cel băgat a fost dus în chinurile iadului.
Când suntem bogați, sau sătui acum, sau râdem acum și se vorbește de bine despre noi, în toate aceste momente noi avem tendința de a-l uita pe Dumnezeu. Avem tendința de a începe să tratăm darurile lui Dumnezeu ca bunuri. A fi băgat, să fii sătul, să râzi acum și să se vorbească de bine nu sunt contrare lui Dumnezeu. Abraham a fost un om bogat în turme, aur și argint (Gen 13,2), și totuși nu l-au împiedicat să răspundă chemării lui Dumnezeu. Apoi Iosif din Arimateea care era un om bogat a fost cel care l-a îngropat pe Isus într-un mormânt nou și curat (Mt 27,57). Însă tot e nevoie de un anumit nivel de maturitate pentru a putea trăi cu aceste binecuvântări lumești sau bogății și să reușim să îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, mai presus de ele. Dacă ne pierdem pe noi înșine în aceste daruri și bogății ale acestei lumii în loc să îl avem pe Dumnezeu pe primul loc, mai presus de ele, atunci aceste avertismente ale lui Isus de astăzi le merităm și noi cu adevărat. Ceea ce ar părea ca fiind o binecuvântare în ochii lumii, din punct de vedere spiritual ar putea fi de fapt un vai și o dovadă a veridicității cuvintelor lui Isus.
Dar, vai vouă, bogaților, pentru că vă primiți mângâierea!
Vai vouă, celor care sunteți sătui acum, căci veți suferi de foame!
Vai vouă, celor care râdeți acum, căci veți jeli și veți plânge!
Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine; pentru că așa au făcut părinții lor profeților falși (Lc 6,24-26).
De exemplu, atunci când te pregătești pentru sacramentul sfintei preoții sacrifici foarte multe binecuvântări lumești. Prin urmare ești cu adevărat binecuvântat în acel sens pe care ni l-a spus Isus astăzi dar mai ales de a fi binecuvântat în timpuri de încercare. Ceea ce Domnul spusese lui Ieremia în prima lectură de astăzi este adevărat și pentru tine și pentru fiecare dintre noi, acela că trebuie să îl punem mereu pe Dumnezeu pe primul loc:
Binecuvântat este bărbatul care se încrede în Domnul și Domnul este cauza încrederii sale. 8El este ca pomul plantat lângă apă, care-și întinde rădăcinile pe mal; nu se teme când vine arșița, frunzele lui sunt verzi, în anul secetos nu se îngrijorează și nu încetează să facă fructe (Ier 17,7-8).
Cei care se încred în Domnul sunt binecuvântați fiindcă ei cred ceea ce ne-a spus apostolul Paul în scrisoarea către Corinteni din care am auzit cea de-a doua lectură de astăzi:
Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii. 20 Dar acum, Cristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți (1Cor 15,19-20).
Speranța noastră nu este doar pentru viața aceasta, ci pentru ceea ce ne oferă Cristos. Adevăratele bogății sunt bogățiile spirituale, nu bogățiile pe care ni le oferă lumea aceasta. Adevăratele bogății provin de la Cristos care ne face bogați spiritual.
Căci voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care din iubire față de voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți (2Cor 8.9).
Sărăcia, foamea, plânsetul și ura nu sunt binecuvântări ci stări de nevoie și de dependență care ne fac să ne punem încrederea și să ne bazăm pe Dumnezeu. Când noi ne bazăm pe Dumnezeu atunci noi suntem cine ar trebui să fim, adică oameni în relație cu Dumnezeu creatorul nostru. Așa că sărăcia, foamea, plânsetul, ura și tot ceea ce reprezintă crucea noastră, este și poate fi un instrument care să ne atragă mai aproape de Dumnezeu. Indiferent de crucile pe care le avem în viața noastră, ele sunt acolo cu un scop, de a ne ține mai aproape de Dumnezeu. Crucea noastră este de asemenea și binecuvântarea noastră, de aceea:
Fericiți voi, cei săraci…
Fericiți voi, care acum sunteți flămânzi…
Fericiți voi, care plângeți acum…
Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî… Amin
