Mc 10,1-12
Căsătoria și divorțul
Am dat zilele acestea de o poveste, dintr-o altă predică scrisă, care vorbea despre un cuplu tânăr care a mers în luna lor de miere, de după căsătoria lor în vacanță la Hong Kong. Cu câteva săptămâni înainte de călătoria lor, cuplul a și început să își facă diverse liste cu lucruri de care au nevoie să le ia cu ei și lucruri care trebuie să le facă înainte de plecare pentru a fi siguri că nu vor uita nimic. În ziua călătoriei, s-au îmbarcat în avion încrezători că totul era bine pus la punct. Când deja se aflau pe scaune, femeia începuse să se simtă ca și cum ar fi uitat ceva, incomod. După câteva clipe s-a ridicat și a spus că Am uitat ceva! Omul plin de încredere i-a răspuns că Nu, e imposibil. Am pregătit totul cu câteva săptămâni înainte de venirea în această călătorie. Ba chiar am și făcut liste cu totul. Însă femeia a insistat că au uitat un lucru care era cel mai important. Bărbatul ca să îi facă pe plac a întrebat-o, Ce anume? Femeia i-a răspuns, Am uitat să ne căsătorim!
În textul evangheliei de astăzi, am văzut cum farisei îl confruntă pe Isus în privința legii mozaice asupra căsătoriei și a divorțului. E clar că Isus știa deja spiritul acestei legi. Și a spus că Moise le-a permis să divorțeze din cauza împietririi inimilor lor. Însă intenția lui Dumnezeu a fost și este ca căsătoria să fie sacră și o unire de nedespărțit.
Legea dădea omului permisiunea de a divorța dacă găsea în soția lui ceva indecent (Deut 24,1). Însă ce anume înseamnă ceva indecent? În timpul lui Isus existau două școli de gândire care aveau perspective diferite asupra acestui ceva indecent. Una dintre ele era școala lui Shammai, care favoriza o perspectivă îngustă și strictă. Pentru această școală indecența însemna adulter și numai adulterul.
Pe de altă parte exista o altă școală mult mai liberă, cea a lui Hillel. Pentru această școală indecența însemna chiar și nespălatul vaselor la timp de către soție, sau dacă a ieșit în stradă, sau dacă a vorbit nerespectuos la soțul ei sau dacă a vorbit cu un alt bărbat străin. Această școală permitea divorțul din motive banale și neîntemeiate, motive care din păcate erau atât de frecvente în timpul lui Isus.
Sacramentul sfintei Căsătorii este o vocație. Însă am auzit pe cineva spunând că Dacă cineva e căsătorit, atunci totul ar trebui să fie mereu plin de fericire și că eu ar trebui să primesc tot ceea ce doresc. Ei bine, căsătoria nu ține de a primi tot ceea ce doresc. Ci ține de dăruire, ține de două persoane care se dăruiesc unul altuia și de două persoane care primesc unul de la celălalt. E nevoie de două persoane pentru a putea dansa împreună. Nu ține de două persoane egoiste care primesc ce au merită de la celălalt. Nu ține de două persoane care urăsc să fie folosite din cauza violării demnității lor și care atunci când își dau seama că sunt folosite doresc să plece. Scopul sfintei Căsătorii este acela de a face din oameni căsătoriți oameni sfinți, iar noi cu siguranță nu devenim oameni sfinți prin a ne folosi unul de celălalt. Oameni căsătoriți devin sfinți prin a se iubi unul pe celălalt, pe cel căruia a făcut promisiunile în ziua căsătoriei lor. Voturile de căsătorie e ceva ce e sacru. Oameni căsătoriți nu au făcut un vot că se vor iubi doar câteva săptămâni sau doar pentru câțiva ani sau doar pentru o perioadă de probă pentru a vedea dacă funcționează. Ci e o promisiune care e făcută din iubire față de celălalt, o iubire necondiționată zi de zi, în fiecare moment al fiecărei zile pentru tot restul vieții lor. Iar iubirea este o virtute. Este dăruire, este o căutare permanentă a ceea ce e bun în celălalt și tot la fel este slujirea reciprocă.
Oameni căsătoriți nu trebuie să spună niciodată, La bine și la greu însă nu prea mult! Amin.
